Denumit „Harmony”, sistemul subacvatic construit în secret în Arctica este prevăzut, printre altele, cu microfoane, sonare și cabluri de fibră optică.
Potrivit investigației, regimul de la Kremlin a creat acest sistem atât pentru a monitoriza mișcările navelor NATO, cât și pentru a-și feri de „inamici” submarinele echipate cu arme nucleare. Pentru a realiza sistemul, Rusia și-a mascat importurile de tehnologie occidentală printr-o rețea complexă de companii paravan.
➡️Exclusive: Our investigation has narrowed down the location of the secret underwater surveillance network ‘Harmonie.
Russia uses this network to protect its nuclear weapons. For years, equipment from the West was procured via a corporate network. https://t.co/Fcds9jm5Sl pic.twitter.com/QpwEKzL9Dh
— Manuel Bewarder (@manuelbewarder) October 23, 2025
Echipamente occidentale cumpărate printr-o rețea de companii paravan
Publicațiile sus-menționate au descoperit că Rusia s-a bazat pe echipamente occidentale provenind în principal din Statele Unite, Germania, Norvegia, Japonia și Canada, obținând prin înșelăciune, în perioada 2013 – 2023, sonare, drone submarine și cabluri specializate.
Documentele financiare, dosarele judiciare și sursele de informații examinate de Russian Secrets arată că achizițiile au fost efectuate în principal prin intermediul Mostrello Commercial Ltd, o companie cu sediul în Cipru care este deținută în acte de către cetățeanul rus Aleksei Strelcenko.
Recomandări
Povestea Marianei Stan, Directoarea Anului 2025, cea care a început reabilitarea școlii din Dor Mărunt cu doar un cal și-o căruță
Mostrello Commercial Ltd a acționat ca intermediar pentru conglomeratul din complexul industrial-militar rus Kometa, care a supervizat proiectul „Harmony”.
În perioada 2013 – 2023, Mostrello și firmele asociate ei au importat tehnologie subacvatică și nave de cercetare științifică, refolosite apoi pentru uz militar în apele arctice, în valoare de peste 50 de milioane de dolari.
Sisteme cumpărate din Statele Unite, Germania, Marea Britanie
Printre achiziții figurează sisteme de sonare și cabluri de la producătorul german Norddeutsche Seekabelwerke, sonare avansate de cartografiere a fundului mării de la Innomar GmbH și roboți subacvatici capabili să opereze până la 3.000 de metri adâncime de la Forum Energy Technologies din Marea Britanie.
În 2015, Mostrello a cumpărat și echipamente acustice de mare putere de la Kongsberg Gruppen din Norvegia.
„Acesta este efortul Rusiei pentru a reduce capacitatea Americii de a supraveghea zonele din jurul bazelor sale și de a-i urmări submarinele în locul de desfășurare”, remarcă fostul ofițer al Marinei americane Bryan Clark, în prezent cercetător la Institutul Hudson.
Potrivit lui Bryan Clark, rețeaua subacvatică din Arctica „permite submarinelor nucleare rusești să intre și să iasă din port fără a fi detectate”.
Sub radarul serviciilor occidentale de informații
Agențiile occidentale de informații, inclusiv CIA, au început încă din 2021 să urmărească rețeaua de achiziții a Rusiei. În același an, Statele Unite au informat Germania despre schemă, ceea ce a dus la deschiderea unei anchete ce a culminat cu arestarea omului de afaceri ruso-kârgâz Aleksandr Șniakin, care coordona achizițiile pentru Mostrello Commercial Ltd. Între timp, Șniakin a fost condamnat la aproape cinci ani de închisoare în Germania.
În pofida sancțiunilor, înăsprite după lansarea invaziei la scară largă din Ucraina, la 24 februarie 2022, Mostrello a continuat să cumpere echipamente de la furnizori occidentali prin folosirea unor documente false privind utilizatorul final în scopul de a-și ascunde legăturile militare.
„Rusia a recurs la companii europene legale ca puncte de contact pentru a ascunde părți din lanțul său de aprovizionare. Aceasta face dificilă identificarea utilizatorului final rea”, subliniază viceamiralul Nils Stensones, directorul Serviciului de Informații al Norvegiei.
O posibilă barieră în Arctica
La sfârșitul anului 2023, Trezoreria americană a impus sancțiuni împotriva lui Strelcenko, companiei Mostrello și altor companii afiliate pentru „instalarea și întreținerea cablurilor submarine pentru autoritățile ruse, inclusiv Ministerul Apărării”.
Analiștii citați în ancheta realizată de Russian Secrets consideră că rețeaua „Harmony” formează acum o barieră de detectare semicirculară începând din Murmansk către Novaia Zemlia și Arhipelagul Franz Josef, unde staționează Flota Rusă de Nord și submarinele sale nucleare.
Aparent, sistemul detectează submarinele străine care intră în apele arctice, ghidând în același timp navele rusești de război prin „coridoare sigure”.
„Oferă Rusiei capacitate de avertizare timpurie și de reacție într-una dintre cele mai militarizate regiuni de pe Pământ”, afirmă un expert naval european.
Pe de altă parte, China și-ar fi accelerat lucrările la un sistem multistratificat pentru supraveghere oceanică, denumit „Transparent Ocean Strategy”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO