Articol de Tudor Belivacă – Publicat joi, 25 septembrie 2025, 00:30 / Actualizat joi, 25 septembrie 2025 00:35
Atletico Madrid a învins cu 3-2 Rayo Vallecano într-un meci care a contat pentru etapa #6 din La Liga.
Românul Andrei Rațiu a fost integralist la Rayo Vallecano în partida de pe Civitas Metropolitano.
Hat-trick-ul lui Julian Alvarez a salvat-o pe Atletico. Rayo Vallecano, cu Rațiu în teren, a scăpat victoria
Atletico Madrid a început în ofensivă partida de pe Civitas Metropolitano și a punctat repede, prin Julian Alvarez, în minutul 15. Partida se preconiza ca fiind una ușoară pentru elevii lui Diego Simeone, dar înainte de pauză, Chavarria a tras puternic de la aproximativ 30 de metri și a trimis mingea în vinclul porții lui Oblak.
Andrei Rațiu, fundașul dreapta folosit ca inter dreapta în această partidă, s-a văzut puțin, dar a avut un efort defensiv considerabil. Acesta a fost aproape de gol în repriza secundă, dar a fost surprins în ofsaid.
În minutul 78, Rayo Vallecano a marcat prin Alvaro Garcia după un contraatac plecat de la Isi Palazon. Atletico Madrid a avut o reacție de echipă mare, iar Julian Alvarez a egalat la doar 2 minute. După aceea, echipa lui Diego Simeone a început să atace în valuri și a avut o bară în minutul 83. Rațiu și colegii săi nu au putut ține pasul cu ritmul impus, iar în minutul 88 Julian Alvarez a completat hat-trick-ul.
Argentinianul a tras cu stângul de la 25 de metri și a asigurat 3 puncte care o urcă pe Atletico până pe 8 în clasament. Rayo Vallencano este pe 14, cu doar 5 puncte strânse în 6 etape.
Clasamentul din La Liga
FINAL » Atletico Madrid – Rayo Vallecano 3-2
Click aici pentru statistici
Televizare: Prima Sport 3, Digi Sport 4
Chavarria, fundașul celor de la Rayo, a tras puternic de la 35 de metri, iar mingea a ajuns în vinclul porții lui Oblak
Au marcat: J. Alvarez 15′, 80′, 88′ / Chavarria 45+1, A. Garcia 78′