Berbec
Casa și familia îți vor solicita toate eforturile astăzi. Este nevoie să te ocupi pe îndelete de treburile gospodărești. Verifică atent instalațiile de gaze și de apă, deoarece se pot produce avarii greu de remediat. Un membru al familiei poate avea probleme de sănătate sau juridice. Fii alături de cei dragi!
Taur
Ziua te pune pe drumuri. Fie că ești nevoit să vizitezi o rudă sau un prieten, fie trebuie să pleci în scop profesional. Verifică atent detaliile călătoriei și evită implicarea excesivă în treburile altora. Dacă ești implicat în vreo formă de școlarizare, ar fi bine să te bazezi doar pe forțele tale.
Gemeni
Ești preocupat de câștigurile obținute în urma muncii depuse la un loc de muncă. Ceea ce e culmea este că ai șanse să primești bani, însă totodată vin și avertismente legate de cheltuiala acestora. Recomandabil este să faci economii și să eviți acordarea împrumuturilor, indiferent despre cine și ce este vorba. Energia vitală este fluctuantă.
Rac
Debordezi de energie astăzi. Stările tale de spirit sunt fluctuante și asta îți poate crea neplăceri în relațiile cu ceilalți. Ocupă-te serios de trupul și sufletul tău. Programează-ți tratamente de înfrumusețare, ședințe de masaj sau plimbă-te prin magazinele preferate. Prudență la relațiile cu șefii sau colegii de serviciu, deoarece în domeniul profesional se ascund hibe.
Leu
Astăzi, cuvântul de ordine este discreția. Sănătatea este vulnerabilă, însă evită consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil, deoarece se pot produce erori greu de remediat. La serviciu se țes conflicte ascunse la care ar trebui să iei aminte. Pe de altă parte, gândurile tale zboară prin planurile subtile ale existenței.
Luna nouă în Fecioară, 23 august 2025: Detoxifiere fizică, emoțională și spirituală
Fecioară
Este o zi importantă vis-a-vis de relațiile cu prietenii și protectorii. Pe de o parte, unii te susțin, pe de alta, îți pun bețe în roate aceleași persoane. Învinge-ți temerile legate de aceste relații și continuă-ți drumul vieții exact așa cum îți spune sufletul tău. Există în preajma ta oameni care chiar îți vor binele.
Balanță
Vrei, nu vrei, vei avea de-a face cu șefii astăzi. Sunt posibile discuții, replici mai mult sau mai puțin dure, iar dacă ai și o funcție de conducere, zarva va fi și mai pronunțată. Există subiectivism în ceea ce se spune și petrece, de aceea, abține-te de la critici.
Ce ne hrănește cu adevărat? Sezonul Fecioarei (22 august – 22 septembrie 2025)
Scorpion
Cunoștințele din străinătate te vor căuta fie la telefon, fie prin e-mail. Este o zi potrivită pentru a-ți aranja călătorii îndepărtate, chiar dacă se pare că deocamdată apar tot felul de piedici în acest sens. Dacă ești implicat în diverse forme de instruire, astăzi afli informații importante despre acestea. Selectează veștile care vin către tine.
Săgetător
Banii și bunurile comune cu alții sunt tema principală a acestei zile. Traversăm o perioadă în care ți se deschid noi variante de câștig prin intermediul altora, dar fii foarte prudent. Ce favoruri ți se oferă acum va trebui să le dai înapoi undeva, cândva, cu vârf și îndesat. Folosește totul cu măsură.
Ritual la Luna nouă în Fecioară
Capricorn
Relațiile parteneriale îți dau bătăi de cap astăzi. Bine ar fi să verifici parteneriatele și colaborările în care ești implicat sau vrei să te implici. Desprinde-te de cele vechi și pregătește-te pentru altele noi. Ești prea implicat în orice altceva, însă mai puțin în viața de familie.
Vărsător
Foarte multă zarvă se anunță la serviciu. Ești foarte ocupat, tot timpul apar îndatoriri noi, însă plata se lasă așteptată. Sănătatea este vulnerabilă pe întregul organism. De evitat consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale pe cât posibil! Dozează-ți eforturile, mănâncă sănătos și hidratează-te suficient. După-amiaza va trebui să rezolvi o situație partenerială.
Să ne vindecăm de neputință și nevrednicie! Chiron retrograd în Berbec (2025 – 2026)
Pești
Astăzi ești creativ și demonstrezi mult chef de aventuri. Relațiile sentimentale și cele cu copiii îți pot umbri sufletul, dar cu puțin efort și bunăvoință vei depăși totul cu brio. Este nevoie să-ți schimbi atitudinea, concepțiile și doleanțele vis-a-vis de iubire și implicațiile ei. De mare folos ți-ar fi aprofundarea unui hobby sau studiul artelor.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe