Marti, 21 Octombrie 2025, ora 18:21
124 citiri
După luni de speculații, Huawei pare gata să intre în cursa telefoanelor „super-slim” cu un nou model care a stârnit deja o mulțime de discuții mediul tech. Informațiile vin dintr-o listare apărută în baza de date China Telecom, unde dispozitivul figurează cu numele de model SUP-AL90, confirmând practic existența sa.
Denumirea rămâne, însă, sub semnul întrebării. Sursele chineze vorbesc despre un posibil Mate 70 Air, dar cum seria Mate 80 urmează să fie lansată în noiembrie, nu este exclus ca Huawei să sară direct la numele Mate 80 Air sau să renunțe complet la numerotare și să meargă simplu pe Mate Air.
Design ultra-subțire și ecran de 6,9 inchi
Potrivit documentației, Mate Air va avea un display de 6,9 inchi Full HD (1920 x 1080 pixeli), cu margini fine și o construcție gândită pentru a rivaliza cu cele mai subțiri telefoane de pe piață. Dispozitivul va fi disponibil în două versiuni de stocare, 12GB RAM + 256GB și 12GB RAM + 512GB și va fi oferit în trei culori: Golden Black, Feather White și Silver.
Surprinzător, numărul de model indică faptul că telefonul ar putea fi doar 4G, o alegere neobișnuită pentru un brand care, în ultimul an, a reușit să revină în topurile vânzărilor tocmai datorită reintroducerii conectivității 5G.
garsoniere de vanzare bucuresti
Lansarea Mate Air vine în contextul unei tendințe tot mai clare pe piața smartphone: modelele cu profil sub 7 mm devin noua carte de vizită pentru design premium. În ultimele luni, am văzut Nubia Air (6,7 mm) și Moto X70 Air (5,99 mm), iar Huawei pare să fie următorul mare nume care intră în această cursă.
Chiar dacă Galaxy S25 Edge și iPhone Air nu au avut vânzări spectaculoase, interesul pentru telefoanele ultra-subțiri rămâne ridicat în special în Asia, unde designul minimalist contează tot mai mult.
Zvonurile indică faptul că Huawei va lansa seria Mate 80 în noiembrie, cu patru modele: Mate 80, Mate 80 Pro, Mate 80 Pro+ și Mate 80 RS, alături de pliabilul Mate X7.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent