Articol de Romeo Ene – Publicat duminica, 05 octombrie 2025, 20:45 / Actualizat duminica, 05 octombrie 2025 20:46
AEK Atena, formația mijlocașului român Răzvan Marin (29 de ani), a învins-o în deplasare pe Kifisia, scor 3-2, în etapa 6 din campionatul Greciei.
Lăsat pe banca de rezerve de antrenorul Marko Nikolic, Marin a fost introdus pe teren în repriza a doua și a înscris golul victoriei pentru echipa lui, în prelungiri, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri.
Răzvan Marin a marcat golul victoriei în Kifisia – AEK Atena
AEK a avut o deplasare mai complicată decât se aștept în fața nou-promovatei. Gazdele au tras primul semnal de alarmă în minutul 8, atunci când Andrews Tetteh a ratat o lovitură de la 11 metri.
Tot grecul a deschis scorul 6 minute mai târziu, pentru ca Pantelidis să facă 2-0 pentru Kifisia în minutul 29. Start de coșmar pentru AEK, care a dat primele semne de viață în minutul 44.
Dimitrios Kaloskamis a redus din diferență chiar înainte de pauză, într-o repriză în care „centralul” a acordat 6 cartonașe galbene.
Mai mult decât atât, actul secund a început cum nu se putea mai prost pentru AEK Atena. Relvas a primit cartonașul roșu (48′), iar misiunea se complica pentru echipa lui Marin.
Luka Jovic, fostul star de la Frankfurt și Real Madrid, a marcat golul egalizator în minutul 60, moment în care oaspeții au forțat, deși se aflau în inferioritate numerică.
Răzvan Marin a fost trimis pe teren în minutul 67, iar românul a marcat golul victoriei pentru AEK în prelungiri, la ultima fază (90+2′).
A fost al doilea gol pe care Marin l-a marcat pentru AEK. Primul venise pe 14 august, atunci când AEK s-a impus în Conference League pe teren propriu cu Aris, scor 3-1.
Mijlocașul e cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 3 milioane de euro.
În urma acestui rezultat, AEK e lider în Grecia, cu 16 puncte după 6 meciuri. De cealaltă parte, Kifisia se află pe 7, cu 7 puncte.