Incidentele în care turiști sau locuitori din diverse orașe și sate au fost atacați de urs au fost tot mai mediatizate în ultimii ani. Doar în ultimul an, mai multe astfel de evenimente au șocat opinia publică, de la salvamontistul din Predeal atacat pe o stradă din oraș la turistul italian care a murit după ce a încercat să hrănească un urs pe Transfăgărșan.
Cazul tinerei care a murit după ce a fost atacată, în iulie 2024, în munții Bucegi, a fost de asemenea șocant. La scurt timp după acest eveniment, Ministerul Mediului decidea dublarea cotelor de urși care pot fi împușcați, în scop de prevenție, respectiv de intervenție.
Atât incidentele, cât și măsurile au polarizat opiniile în societatea românească, între cei (inclusiv autorități) care au dat de înțeles că rărirea urșilor este soluția și cei (inclusiv ONG-uri de mediu), care au militat pentru soluții mai complexe. Aceștia din urmă critică faptul că deciziile autorităților, de creștere a cotelor de împușcare, s-ar baza pe studii ample.
În cursul anului 2025, Ministerul Mediului a publicat concluziile unui astfel de studiu, potrivit căruia populația de urși bruni din România este cuprinsă între 10.500 și 13.000.
Estimarea populației de urși nu ține nicidecum loc de o strategie extinsă pe care autoritățile ar trebui să o aibă și să o aplice, spune ecologul Tibor Hartel în interviul acordat Europei Libere.
Conferențiar la Facultatea de Știința Mediului din UBB Cluj, este unul din experții recunoscuți la nivel internațional pentru studiile științifice în domeniul pajiștilor.
A fost unul din coordonatorii proiectului prin care administrația din Băile Tușnad – localitată frecventată constant de urși – împreună cu ONG-urile și comunitatea locală au reușit să transforme localitatea într-una sigură pentru localnici și turiști.
Coordonează proiectul Arborii bătrâni, un proiect remarcat și inaugurat, sub forma proiectului Arbori remarcabili, de Regele Charles al III-lea la vizitele sale în România, atunci când încă era prinț de Wales.
Tibor Hartel (primul din stânga) împreună cu Regele Charles al III-lea.
Expert în studierea funcționării ecosistemelor și a factorilor care le influențează dezvoltarea, Tibor Hartel vorbește despre cum ar putea fi reduse interacțiunile violente între oameni și urși.
Împușcarea se impune doar când nu există altă soluție, crede el; în schimb, autoritățile pot aplica măsuri mai drastice față de cei care perturbă mediul natural al unor specii precum ursul.
La rândul lor, turiștii trebuie să știe că nu este cazul să exploreze absolut orice loc, mai ales cu vehicule off-road, care nu fac decât să alunge urșii din ambientul lor în alte zone care pot fi deseori populate.
1. Europa Liberă: Vedem adeseori, în spațiul public din România, o polarizare pe tema urșilor: persoane private sau autorități care cer măsuri vehemente, de împușcare, alții care subliniază importanța protejării în continuare a acestei specii. Discuțiile se întețesc de regulă când sunt oameni atacați de urs, evenimente cu impact puternic emoțional. De unde ar trebui plecat pentru a gestiona mai bine lucrurile?
Tibor Hartel: În primul rând, autoritățile, de la asociațiile de vânătoare până la minister, ar trebui să oprească ațâțarea, instigarea oamenilor unii împotriva altora. Această atitudine creează tensiuni și nu rezolvă problemele.
prof. Tibor Hartel
Oamenii de rând, cei care suferă de pe urma urșilor, vor să înțeleagă ce se întâmplă și vor o soluție. Dar soluțiile, că așa suntem noi construiți ca societate umană, vin prin guvernare, că ne place sau nu.
Tensiuni apar când cei care sunt puși să guverneze, în loc să facă asta, ațâță. De exemplu, o autoritate care ar trebui să acceseze fonduri și să vină cu strategii clare și să utilizeze pârghiile legale și financiare care sunt accesibile pentru nivelul de autoritate în care se află, în loc să facă aceste demersuri, clare și convingătoare, ce face, de fapt? Dă vina pe celălalt.
Despre asta se vorbește puțin, dar ar trebui să fie prioritatea zero, premisa de la care plecăm. Putem să venim cu cercetări una peste alta. Nu lipsa cunoștințelor e problema în România, ci lipsa intenției, incapacitatea și nedorința de a guverna pe tema aceasta, a urșilor. Aici e problema de fond și dacă nu se rezolvă acest aspect nu se vor îmbunătăți nici lucrurile.
2. Europa Liberă: Ce știm despre numărul de urși din România? Adeseori ONG-urile au reclamat că mărirea cotelor de împușcare nu are la bază analize și studii suficient de bine fundamentate. Ministerul Mediului a publicat anul acesta datele preliminare ale unui studiu amplu, conform căruia populația de urși e undeva între 10.000 și 13.000 de urși bruni.
Tibor Hartel: Desigur, după standarde internaționale, o cercetare ar trebui să aibă un peer-review (evaluare a experților în domeniu, n.r.) și să fie publicată într-o revistă serioasă – asta pentru mine e convingător.
Pe de altă parte, cei care critică astfel de studii, nu acceptă că niciun studiu nu e perfect. Un cercetător știe însă că fiecare metodă are limite, există erori, unele lucruri sunt cu plus-minus.
Nici nu contează, cred, acuratețea perfectă a cercetării. Ce reiese din cercetarea menționată este că numărul de urși este undeva peste 9000, că e 12.000, 10.000 sau 11.000, chiar nu contează. Din punctul ăsta de vedere, deși atacată și pusă sub îndoială, eu cred că e o cercetare decentă.
Urmează să vedem însă ce facem cu cifrele astea, că dacă asta s-a vrut, să se afle câți urși sunt, s-a aflat. În sine, nu ne ajută însă foarte mult.
3. Europa Liberă: Poate fi doar o impresie, că populația de urși a crescut sau e mai degrabă o percepție reală, la fel ca înmulțirea interacțiunilor om-urs?
Tibor Hartel: Este reală și da, s-au intensificat întâlnirile, interacțiunile între oameni și urși, de la vizual pur și simplu, până la pagube. Asta așa este, dar mărimea populației nu explică, decât în proporție de (cel mult) 50%, intensitatea acestor interacțiuni.
Or, dacă nu mărimea populației este cauza principală a intensificării interacțiunilor om-urs, rărirea urșilor nu va fi soluția la ele. Numărul de urși, asta e doar o variabilă simplă, ușor de cuantificat. Este însă totalmente inutilă, din perspectiva abordărilor chestiilor grele, și anume responsabilitatea noastră, a oamenilor, în tot balamucul ăsta.
4. Europa Liberă: Care ar fi cauzele care țin de aportul uman, în înmulțirea interacțiunilor cu urșii?
Tibor Hartel: În primul rând, vorbim de expansiunea umană în peisaj, inclusiv în arii protejate, ca urmare a faptului că nu se respectă planificarea teritorială, nu se respectă regulile, nu se respectă o conduită decentă de comportament în natură.
Expansiunea umană în habitatul ursului, inclusiv în arii protejate, crește interacțiunile, ba pentru că se construiește în interiorul habitatului ursului, ba pentru că se taie un teritoriu al ursului și se izolează de celălalt și, dacă pleacă ursul de acolo, oriunde merge dă de cineva.
Aproape că a devenit o banalitate să auzi la tot pasul, în sălbăticie chiar, vehiculele off-road. Or asta nu auzi numai tu, ci și ursul și toate animalele.
Dacă mergem la lucruri mai soft, dar cultural deja fixate, la fel cum vorbim de corupția endemică, tot așa aproape că a devenit o banalitate să auzi la tot pasul, în sălbăticie chiar, vehiculele off-road. Or asta nu auzi numai tu, ci și ursul și toate animalele.
Zone foarte ferite în România sunt așa de perturbate deja ca și cum ar fi o goană permanentă pentru vânătoare acolo, stresul pentru animale la fel este. Fuge iepurele, căprioara, fuge și ursul, dar evident că noi notăm numai ursul.
Chiar dacă România avea ar avea doar un urs și acela ar fi o problemă, ca urmare a acestor comportamente.
Apoi, vedem în foarte multe situații, efectiv mațe de animale, de la curte, carcase de animale, aruncate afară în natură, gunoaie cu resturi alimentare peste tot – astea atrag ursul.
Vedem azi că întreg discursul e construit pe ideea că să-i rărim. Te apuci să-i rărești și nu te mai oprești, pentru că și un urs va fi prea mult, tocmai pe fondul acestei dinamici a societății. Și revenim atunci tot la o chestiune de guvernare, nu? Tu trebuie efectiv să pedepsești acei off-road-iști – să dai niște amenzi usturătoare, iar banii ăia îi folosești pentru ce consideri, fondul de vânătoare, faci tu ceva cu banii ăia.
5. Europa Liberă: Este colectarea intensivă, de fructe de pădure în special, problematică?
Tibor Hartel: Desigur, recoltarea de fructe de pădure și ciuperci reduce resursele ursului. Îmi exprim empatia față de unii oameni, sărcaci, care colectează și mai și vând, mai fac un ban, asta e una.
Dar când recoltezi în cantități industriale ca să trimiți în Italia, tu îi mănânci, îi iei din hrana lui. Evident că vine discursul legat de supremația speciei umane, că noi suntem mai importanți decât ursul. Așa e, dar asta nu justifică faptul că tu apropriezi resursele țării publice.
Sigur că, dacă se pune problema „ursul sau băiețelul meu”, aleg băiețelul meu, dar nu așa ar trebui pusă problema. În realitate se apropriază, se iau resursele publice și ale naturii din fața noastră, că și tu și ei am vrea să trăim în nu știu ce loc din pădure fain, la care tu nu ai acces pentru că tu nu ai pilele necesare.
Adică apar niște mișmașuri prin care resursele publice naturale se diminuează și ajungem apoi să invocăm că viața noastră e mai importantă ca a ursului.
Septembrie 2023, Covasna.
Dar ursul e și el un bun public, e al meu și nu mi-l fura, nu mi-l risipi. Adică oamenii ar trebui informați clar, ca în America de altfel, că de aici încolo trebuie să respecți anumite reguli – dacă nu, suporți fie consecințele unui posibil atac, fie o amendă brutală sau, în caz extrem, chiar închisoare.
De exemplu, tu nu poți să distrugi bunuri publice sau să pescuiești fără permis, că peștii aceia sunt până la urmă ai tuturor, trebuie să respecți niște reguli ca să accesezi resursa aia.
Asta se întâmplă și cu apropierea resurselor naturale, a terenurilor, a resurselor naturale – care deseori nu ține cont de lege, atunci asta duce și la dislocarea ușilor; se mai adaugă și schimbările climatice, că nu mai au apă, ce să bea, pentru că seacă tot, vin lângă om să bea apă, la adăpătoarea unde beau oile și totu-i bulversat.
Nu e ok, ca tu ca autoritate să stai, să privești aceste conflicte și să mai și ațâți. Tu, ca autoritate, ar trebui să rezolvi problema, să o guvernezi.
6. Europa Liberă: Dacă în locul reporterului ar fi acum o autoritate, un decident, central sau local, ce l-ați îndemna să facă astfel încât riscurile acestea ale interacțiunii om-urs să scadă?
Tibor Hartel: Dacă ai fi un primar, te-aș trimite la Băile Tușnad, să vezi ce-au făcut ei de-au reușit să se descotorosească de urșii din oraș, încât numai accidental intră urșii. Au făcut curățenie, să nu aibă ursul motiv să intre, au pus pubele „bear safe” etc. Dar la nivel local, de Tușnad, tu rezolvi doar o problemă a ta.
Dacă însă ești ministru, ai altă rază de acțiune. Atunci aș negocia la nivelurile unde trebuie, la Parlamentul European, la nivelul UE, că sunt resurse – să primim tone de bani pentru prevenție. România nu accesează, nu primește bani pentru prevenția acestor conflicte. Și nu pentru gard electric, care se termină într-o zi, ci să văd un flow continuu de bani estimat, strategic.
Te uiți unde sunt hotspoturile de conflicte, care sunt cauzele și ușor, în timp, să le anulăm cu penalizări, cu pedepse. Evident, trebuie oprită și expansiunea în arii protejate. Tu, ca minister, așa ar trebui să acționezi, ca în timp să reduci. Dacă faci toate astea, atunci poți să și împuști.
Dacă regulile sunt clare pentru oameni, sunt clare și pentru urs, că nu e prost. Și atunci ursul care și-o caută intră peste tine și ia un glonte, va fi omorât, și e în regulă. Atunci nici activiștii n-ar sări, pentru că ar vedea, domnule, într-adevăr, e transparență.
Experiența mea personală și internațională, pe baza literaturii științifice, arată că revolta la nivel social nu este pentru că să taie un arbore sau că se împușcă un urs.
Revolta la nivel social este cauzată de faptul că nu e transparent acest proces: „de ce a tăiat arborele ăla?”. Eu vreau să știu și, dacă tu mă convingi că, pe baza măsurătorilor, vântul bate așa și e risc mare de accident, mai arăt și alte probleme. Studiile arată că oamenii înțeleg chestia asta. Revolta e mare când se simte că „domnule, ceva nu-i kosher acolo”.
7. Europa Liberă: Ce e de făcut pentru a reduce această presiune pe habitatul ursului?
Tibor Hartel: Dacă aș fi la guvern, aș transparentiza tot, aș aspri legile și aș impune respectarea legilor, care există și sunt foarte bune deja. La nivel de Ocol Silvic, aș avertiza oamenii: „Nu vii cu mașină mașina off-road în fondul meu de vânătoare, vezi că aici este hrănitoare, nu te apropii de ea, sunt acolo, te amendez”.
Deci trebuie făcut ceva proactiv și pentru asta sunt bani la nivelul Uniunii Europene, pentru prevenție, adică vin banii ca să faci rute safe pentru oameni, să îi înzestrezi cu spray-uri… „Uite, te duci acolo, ok, aici avem noi această clădire, îți dăm tot ce trebuie, echipament, seara vii, îl dai înapoi”. Asta trebuie făcut.
Când tu, ca guvernant, indiferent la ce nivel, lași omul de izbeliște să meargă undeva în natură, să dea nas în nas cu ursul și lași și ursul să facă asta, păi nu te mira că cresc conflictele.
8. Europa Liberă: Cum eviți, ca drumeț, interacțiunea cu ursul?
Tibor Hartel: Îi dau semnale ursului că sunt acolo, cu un fluier, sau urlu sau lovesc un metal. Cu băiețelul meu ne plimbăm în zone cu urși și nu avem treabă. Și în Carpații estici, sunt foarte mulți alergători și care sunt echipați și ursul îi simte și nu îi atacă.
Dacă ursul te simte de la distanță decentă, atunci nu-i prost să te atace, numai atunci când întâlnirile sunt neașteptate – adică te duci într-un tufiș pentru o nevoie, de exemplu– și fix acolo doarme, atunci se trezește fiara din urs, că nu e un pechinez sau o pisicuță. Se sperie. Uneori și omul se sperie dacă îl trezești și îi vine să îți dea una, d-apoi un urs.
În astfel de situații, ursul vine că e înzestrat să atace și are toate uneltele anatomice să te sfâșie, și o va face. Dar nu e ca tigrul, care în India merge să vâneze oameni, să mănânce oameni. Ursul nu face așa ceva.
De ce crezi că în poveștile noastre cu animale, în tradițiile noastre, nu prea găsești o poveste în care ursul este arătat ca rău? Nu e ciudat că parcă vulpea și lupul sunt personaje mult mai rele și mai viclene decât ursul, care face dreptate și pentru om, dacă trebuie, și pentru vietățile sălbatice?
Urși din rezervația Libearty de la Zărnești, județul Brașov.
9. Europa Liberă: Ce mai poți face, dacă dai nas în nas cu ursul, fără să vrei?
Tibor Hartel: Ursul nu-i un actor rău, a devenit rău pentru că s-a schimbat societatea, ursul nu poate exprima ce vrea să zică și e forțat deseori să nu se comporte altfel. Dar vorba aia, ce te aștepți, ursul să fie mai înțelept decât homo sapiens? E cam mult, nu?
Nu am o experiență atât mare ca să pot spune, dar am colegi care fac teren mult mai mult decât mine și se întâlnesc de mult mai multe ori – dar când ursul este la 50 de metri, să spunem, pleci, dar nu fugi, pleci încet și speri să nu fugă după tine.
Spray-ul anti urși poate ajuta, dacă îl pulverizezi la timp. E important să îl și ai la îndemână ca să îl poți folosi instant.
Pe de altă parte, dacă tu dacă faci zgomotul necesar, ursul ăla… tu nu ar trebui să apuci să îl vezi, că pleacă el deja. Dacă îl vezi, ești deja în zona de plus-minus, e cu risc. Dacă se ia după tine, te prinde, acolo ești chiar la nivelul șansei. Aici aș vorbi însă la probabilități, pentru că oamenii confundă cu certitudinile cu probabilitățile.
În America de Nord, studiile arată că probabilitatea de a fi atacat de urs e, sper să nu greșesc, undeva de unu la un milion, adică foarte redusă, în comparație cu accidentul de mașină. Sau în Londra, e o probabilitate ca unuia din 15.000 de oameni să îi cadă o creangă dintr-un copac, dar și asta poate fi redusă dacă nu stai sub un copac.
Uneori și omul se sperie dacă îl trezești și îi vine să îți dea una, d-apoi un urs.
Ideea este că îți iei anumite riscuri, când ieși natură. Dacă ne apucăm să eliminăm absolut tot ce reprezintă un potențial risc pentru noi, ne sărăcim până la vulnerabilitate. Începi să tai toți arborii, bagi pesticide să nu mai ai nicio căpușă în jurul tău… OK, ai rămas în foarte mare siguranță, problema e că te omoară schimbările climatice și tot mori din alte boli.
Adică nu scăpăm de anumite probabilități și riscuri. Am discutat cu foarte mulți alergători din Covasna și Harghita și sunt foarte conștienți că peste tot unde aleargă ei, pe poteci ca lumea, sunt urși. Și sunt, alergătorul nu-i vede, dar ursul te simte, dar nu-i atacă. Dacă ar ataca urșii oamenii, cum atacă tigrii, peste tot am vedea oameni cu un braț în mână și alergând, dar ursul nu vrea aceste conflicte.
Unii o mai iau razna, dar de cele mai multe ori întâlnirile astea neașteptate, care panichează – intri peste el, vrei un selfie sau îi dai de mâncare, te legi de pui, vine ursoaica peste tine – astea sunt de fapt cauzele.
Accidentele pot fi evitate dacă situația se guvernează bine și se marchează bine traseul și turistul se simte în siguranță. Dar nu sunt astfel de măsuri în România, nimeni nu face nimic, nu ia nicio măsură.
La fel ca protejarea naturii, în România și urșii sunt puși pe umerii oamenilor, problema nu e guvernată. Oamenii suferă, se ceartă unul cu celălalt, se amenință, și e firesc, pentru că nu știu ce să facă. Sunt neajutorați, neghidați, neasistați, în timp ce cei care ar trebui să guverneze, cu elefantul în cameră, se uită și zâmbesc și eventual mai și ațâță.
10. Europa Liberă: Multe persoane își doresc să exploreze aproape orice zonă, poate tocmai mai puțin tranzitată, folosind argumentul că doar se plimbă, adică nu este mai intruziv de atât. Ce dezavantaje are această tendință?
Tibor Hartel: Ai dreptul (să te plimbi, n.r.), dar trebuie să respecți legea. Te înțeleg că ești explorator și pot fi organizate explorări organizate, controlate, legale de safari, unde poți vedea urși, se întâmplă și în alte părți, dar așa să umbli tu și în cele mai stricte arii protejate, că tu vrei explorări…
Trebuie să existe o ordine, disciplină socială și niște legi, zone restricționate, care să îți ofere totodată garanția experienței și a siguranței. Dacă toată lumea – pe logica asta de explorator – ar începe să meargă în toate direcțiile, păi acolo e România acum, suntem peste tot.
Restricții sunt și acum – de exemplu, să nu aprinzi foc în zone protejate. Dar găsim gunoaie, oase… ar trebui să ne mai viziteze civilizația. Trebuie să respecți niște reguli, care nu te exclud din experiența naturii, dar impun niște comportamente decente, ca să nu risipești bunul public prin dorința ca legitimă de explorare.
De exemplu, în Retezat sunt zone strict protejate pur și simplu pentru că sunt așa de multe specii rare acolo încât mai voie să intri numai cu cerere și aprobare de la Academia Română, cu scop științific.
Cred că poți trăi o viață faină și dacă nu vezi fix zona aceea; sunt așa de multe zone faine de văzut unde poți intra oricum. Asta nu e o problemă. Problema e când fiecare om vrea să fie peste tot pentru că așa vrea el. Asta e deja o problemă, suntem din ce în ce mai mulți, vin și vestici, își fac de cap. Dacă n-au voie în Germania să facă off-road, vin aici.
Tibor Hartel despre urșii obișnuiți cu oamenii
„Într-adevăr, pentru acei urși care realmente s-au născut și au crescut în periferia așezărilor umane natura este acel spațiu. Aceia foarte greu și cu multe resurse se pot dezvăța de chestia aia, foarte probabil vor fi împușcați, trebuie împușcați, pentru că nu-l poți convinge să plece.
Însă problema mea mare este că, atunci când în sălbăticie tu vezi gunoaie, asta înseamnă că este posibil ca urșii să fie deja bulversați și în cele mai distanțate locuri. Noi trebuie să înțelegem că trebuie să dezvățăm urșii, pe de o parte. Cei care nu se lasă dezvățați trebuie înlăturați, cum s-a făcut și la Tușnad, trei sau patru urși au trebuit împușcați, pentru că nu au vrut nicium să plece, deși le-ai oferit oportunitatea.
Deci în prevenție intră și înlăturarea unor urși care nu se mai pot schimba, dar asta poate funcționa doar atunci când tu îi asiguri spațiul ecologic stabil unde, la distanță de om, se simt bine și sigur.
Dar noi nu îi dăm asta, nu-i oferim, construim în mijlocul naturii ceva, apar stâne non-stop – unde nu erau; în România afacerile cu oi sunt importante. Ideea este că e foarte greu tu, ca urs, să te mai descurci în peisajele astea că azi, mâine, oriunde mergi dai de oameni. Și asta de ce? Pentru că nu se respectă legislația protecției mediului.
În Croația nu construiește în arii protejate. Lumea tot zice că în Elveția nu e niciun urs. Nu, dar ei încearcă să reintroduce și cred că e un punct de referință fals. Să ne uităm la Croația, la alte țări, care au urși și n-au atâtea pagube și n-au atâtea atacuri și se descurcă.
Deci problema nu e câți urși împușcăm sau nu împușcăm, câți urși avem. Întrebarea reală este dacă suntem noi capabili să asigurăm spații operaționale ecologice stabile pentru câți urși vrem noi să decidem? Vrem 3.000? 3.000 să fie, dar avem oare loc, că eu cred că nu, în modul în care ne extindem.”
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
