Să începem cu esența. Luni, 8 septembrie, e o zi de protest (ca să nu zic de doliu), nu de sărbătoare. Numai că oamenii sunt demobilizați. Atacul guvernamental a fost de o agresivitate ignorantă, Bolojan și David au dat cu barda aiurea într-un sistem oricum fragil, iar economiile făcute au fost ridicole. Au atacat direct elevi și profesori, au protejat afaceri și comisioane. E greu să te recuperezi după așa ceva.
Sigur, pentru mulți e o zi ca oricare alta. Pentru unii, ar fi mai important ca într-o școală devastată de tăieri să ne apucăm să cântăm imnul și „Tatăl nostru”, soluții la fel de eficiente ca rugăciunile lui Teodosie de la Tomis pentru venirea ploii. Îi asigur, c-or fi părinți, profesori sau elevi indiferenți, că, și dacă îi doare în cot acum, îi va durea capul mâine. Motivele: clase mai aglomerate, profesori scoși din sistem prin mărirea normei, lideri aroganți și ignoranți (Bolojan și David care tot spun că am scăpat de suplinitori, de parcă ăștia erau ciumă), elevi lăsați fără burse, studenți cu cheltuieli mai mari și susținere aproape zero.
M-am apucat acum 5 ani de predat limba română. Și poate vă sunt de folos niște observații de la firul ierbii din experiența mea de profesor.
Recomandări
Afaceristul Dragoș Anastasiu reprezintă Universitatea Babeș-Bolyai într-o organizație europeană pentru excelență în educație
Educația se moștenește precum banii sau pământul. Primul meu șoc ca profesor a fost să văd cât de ușor o familie echilibrată cu ceva calificări sau joburi sigure, cu educație peste medie, le transmite copiilor mai departe „moștenirea”. Copiii din familii modeste străpung mult mai greu decât acum 20-30 de ani bariera banilor sau statului social. Apoi, familiile modeste devenit virusate de visul alternativ: Vestul! Munca în străinătate, de cele mai multe ori necalificată, cu sacrificii enorme, rămâne o alternativă serioasă la educație. Celălalt vis alternativ pentru sărăcie: „combinația”, segregarea sărăciei aduce în față businessuri ilegale alternative cu urmări oribile, comunități întregi vor fi în curând simple alveole antisociale. Lupta pe munca prost plătită produce deja ură față de competitorii migranți, față de „nepalezi”. E o luptă pe privilegiul trist de a fi exploatat, cum spunea G.M.Tamás.
Piața muncii românescă nu cere destule calificări superioare. Când îi auzi pe mulți că se plâng de mână de lucru, de fapt vor spinări de cărat. În aceste condiții, școala nu mai e un ascensor social serios – reușești doar dacă mai ai și părinți, rețea socială puternică în spate. Dacă s-ar apuca un antropolog de o hartă a rubedeniilor dintr-un oraș mediu, i-ar arde creierii: e plin de cumetri, fini, nași, lumea leagă alianțe aproape feudale în jurul principalelor surse de venit și prestigiu. Școala singură nu poate bate așa ceva.
Recomandări
Ce spune ASF despre Axeria, compania de asigurări acuzată de service-uri că nu plătește facturile la fel ca Euroins. Salarii „obscene” în instituție
Școala e pusă să repare toate oalele sparte. Cheltuim infinit mai puțin pe școală decât media europeană. Dup-aia ne mirăm de industria meditațiilor. E ca-n sănătate, dai o șpagă ca să te faci bine, dar e și o formă de plată informală pentru un sistem care trebuie să supraviețuiască. Totuși, urmările pe termen lung sunt mai grave: tendința spre ajutorarea de stat a afacerilor private este puternică și în școală, și în spital. În loc să susțină educația ca un drept, statul român l-a transformat încet în privilegiu. Ne plângem de meditații, dar după ce le vom elimina, vom avea doar școli exclusiviste, mult mai scumpe.
Ministerul Educației încurajează forme de testare care susțin meditațiile. Standardizare maximă, obsesie pentru precizie în evaluare care o fi bună la mate și chimie, dar care e o aberație în domeniul meu, limba română. Se încurajează o formă de conformism extrovertit, le cerem copiilor creativitate, dar băgăm bani în ei să repete niște formule de adresare rudimentare. Deci o altă observație e că, la română cel puțin, avem mare grijă să le dăm niște lopeți în cap tocmai copiilor cu forță de expresie, cu imaginație, cu idei.
Apoi, copiii din medii defavorizate sunt complet depășiți pentru că nu înțeleg de la clase mici unde-i duce școala. Toți văd că o duce bine polițistul, primarul, ăla care a făcut niște combinații pe afară cu mașini, trafic de carne vie, procurorul, securistul și cam atât. N-ai pile și bani? Atunci, mergi în construcții sau în alte joburi cu efort fizic maxim și răsplată incertă, eventual la negru.
Recomandări
Bătălia epică a Fiscului din Vaslui pentru 1 euro pe lună dintr-o pensie deja impozitată în Spania: „Nu-mi pot recupera banii decât în instanță!”
Despre gimnaziu, David aberează cu clase simultane sau cu unele comasări. Fix soluții de om care n-a călcat într-o școală de la țară. Cred că soluția ar fi urgentarea flexibilității claselor. Sunt copii de a 8-a care ar trebui să continue să citească și să scrie, să-și perfecționeze măcar aceste competențe. Ar trebui să se poate face clase pe nivel de competențe și ar trebui să fie mai puțin importantă Evaluarea Națională și mai importantă terminarea celor 8 clase cu scris, citit, socotit și pregătirea pentru o calificare măcar minimală.
Sunt unele sondaje care ne arată că frica părinților, mai ales din urbanul mare, e de bullying, nu de nevoi materiale. E o frică normală, e un fenomen real unde școlile nu au destule instrumente și destul personal. Dar mai e ceva, esențial: e frica de sărăcie! Sărăcia în România a tot fost izolată, s-a tot „sălbăticit”. Cum altfel?, când n-ai grijă de mame minore, când ceri coasigurări la sănătate, când tai din pensii și din asistență socială? Aici ne-a dus discursul iresponsabil împotriva ”asistaților”, care acum devin niște ”zombies” periculoși pentru clasele de mijloc.
Unde dispar tinerii?
În stilul lui cinic-aerian, acum câteva săptămâni, Daniel David predica faptul că studenții români ar trebui să-și mai ia și un job-două ca să supraviețuiască. Realitatea din teren: avem un sfert din tinerii români care nici nu studiază, nici nu lucrează.
În România, cea mai mare miză este să scoți munca la alb, blocuri de milioane de euro, agricultură, servicii, afaceri de toate felurile s-au ridicat pe muncă gri și neagră. Deci cel mai simplu răspuns la recentul studiu care ne arată că peste 500.000 de tineri nici nu muncesc, nici nu studiază ar fi, după mine, păi da!, muncesc, neînregistrat!
Tinerii care nici nu muncesc, nici nu studiază sunt rezultatul firesc al unei societăți care nici nu dă bani la educație, nici nu creează joburi bine plătite și echitabil distribuite pe teritoriul țării. Nu e greu de făcut corespondența cu abandonul școlar șocant – populația școlară pierde un sfert până la liceu. Credeți că toți acei tineri sunt pe TikTok? Nu, sunt la muncă.
Daniel David spunea că vrea studenți care muncesc ca să se întrețină, că așa e în vest. E și ăsta un tip de tânăr nou: cu studii fără să fi studiat, că a servit la McDonalds. Ăștia ar fi un fel de tovarăși de drum ai celorlalți 25% care nici nu muncesc, nici nu studiază. Unii agresivi cu studii superficiale, alții dezumanizați de izolare și exploatare.
Concluzie: 8 septembrie e un protest care cere drepturi inclusiv pentru sute de mii care trebuie reintegrați nu doar în școală, ci într-o brumă din ce se cheamă „societate”. E un protest pentru o Românie care nu-și plătește deciziile proaste politice doar cu banii din bursele copiilor. E un protest și pentru politicieni mai educați și mai puțini servili, un protest împotriva unui sistem care pune în frunte ignoranți violenți precum Bolojan sau David.
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
