Tot mai mulți adulți cu vârste de peste 50 de ani se întorc pe băncile școlii, schimbând modul în care este privită experiența universitară, se arată într-o analiză a Financial Times. Motivele sunt diverse: de la dorința de a explora o pasiune veche, la nevoia de a finaliza un vis amânat, sau de a-și crește veniturile printr-o nouă calificare. Pentru unii, e o investiție în dezvoltarea personală; pentru alții, un pas strategic în carieră.
Sursă foto: Shutterstock
Pe Quora, oameni în vârstă, cu cariere frumoase, scriu cum întoarcerea pe băncile facultății le-a schimbat viața. Și nu au făcut-o pentru un salariu mai mare sau o promovare rapidă, ci pentru a închide un capitol rămas neterminat și a-și rescrie, conștient, finalul propriei povești. În spatele fiecărui dosar de admitere completat la 50, 60 sau chiar 70 de ani stau ani de experiență, vise amânate și dorința de a transforma ultima parte a carierei, într-o investiție personală care să aibă sens.
De la pasiune la strategie profesională
De pildă, Randy Clark, fost profesor la Wenzhou-Kean University (China), povestește cum decizia de a reveni la facultate după două decenii de carieră i-a schimbat viața. „M-am întors la școală la 46 de ani. Eram deja graphic designer, aveam un salariu decent și câștigasem câteva premii”, își amintește Clark.
Experiența nu a fost lipsită de dificultăți, care s-au tradus prin datorii, perioade de descurajare sau sentimentul de inferioritate în fața colegilor mai tineri. „La 50 de ani, am urcat pe scenă să primesc diploma, purtând roba de absolvent de MFA, în timp ce familia mea aplauda. M-a cuprins un sentiment imens de recunoștință și de împlinire. Momentul a fost electrizant”, mărturisește el.
Că decizia s-a dovedit una câștigătoare, o arată faptul că mai multe universități și-au exprimat interesul de a-l angaja imediat după absolvire, iar Clark a rămas la catedră până la vârsta de 70 de ani, predând unor profesori mai tineri. „Privesc în urmă și sunt mulțumit că nu mi-am irosit talentul, ci că am făcut o diferență în viețile altora”, spune el. Deși s-a retras oficial, continuă să predea part-time. „Odată profesor, mereu profesor.”
Neeta Momin, fost profesor, povestește cum soțul ei și-a luat doctoratul la 60 de ani, după ce a constatat că pensionarea timpurie devenise plictisitoare. „Plănuise să se pensioneze la 50, iar după câțiva ani de golf, a descoperit că entuziasmul pensionării începea să se stingă. Așa că a decis să se întoarcă la școală și să obțină doctoratul la care se gândise mereu. A fost greu? Cu siguranță! Credea că colegii săi sunt imaturi? Cu siguranță! Dar a învățat și foarte multe lucruri de la colegii mai tineri, așa cum și el le-a împărtășit înțelepciunea acumulată în trei decenii de experiență profesională”, spune Momin.
Ea subliniază că revenirea în mediul academic la o vârstă mai înaintată implică pregătire atentă: verificarea vederii, clarificarea motivației („Mergi să înveți sau să adaugi o calificare?”), menținerea unei forme fizice bune și asigurarea unei situații financiare stabile. „Educația este cea mai bună investiție în tine însuți, nu se pierde niciodată, întotdeauna ieși în avantaj”, completează Momin.
Michael Stewart, fost inginer în domeniul electronicii la U.S. Department of Defense între 1964 și 2010, privea altfel vârsta de 55 de ani în tinerețe: o vedea ca pe pragul retragerii. Realitatea l-a contrazis. „La 55, am decis să forțez până la 65 și am continuat să lucrez. M-am pensionat atunci, gândindu-mă că nu voi mai avea mult timp, dar iată-mă, 10 ani mai târziu, sănătos, și dacă aș muri de ceva, ar fi de plictiseală”, recunoaște acesta.
Decizia care i-a schimbat traseul profesional a venit tot la 55 de ani, când a ales să urmeze cursuri de seară și să obțină un Master în Management Ingineresc. „M-a făcut mai competitiv pentru poziții mai bine plătite, iar asta s-a concretizat: m-am pensionat de pe o funcție mai înaltă. În plus, am dobândit un nou set de competențe din cursurile urmate”, povestește Stewart.
Mesajul lui pentru cei care se întreabă dacă e „prea târziu” să se întoarcă la școală? „Dacă ești sănătos, fă-o. Menține-ți corpul într-o condiție bună sau cel puțin decentă. Mai multă educație ne face mai inteligenți și ne ușurează viața.”
Provocările reîntoarcerii în mediul academic
„Ca profesor, văd tot mai des seniori care se întorc la studiu, după ani de carieră sau după pensionare. De obicei, vin cu entuziasmul unui nou început și cu ideea că universitatea le va oferi, pe lângă cunoștințe, și o reconectare sau… de ce nu… un alt sens. Pe hârtie, povestea este frumoasă: schimbă biroul din care lucrează cu sala de curs, termenele-limită cu discuțiile intelectuale, rutina de muncă cu dezbaterile culturale. În realitate, experiența este mult mai nuanțată,” explică pentru Adevărul, Oana Ispas, cadru didactic la Universitatea Româno-Americană.
Pe de o parte, spune ea, prezența acestora aduce o valoare greu de egalat. Acești oameni au trăit schimbări de sistem, au văzut proiecte reușind și eșuând, au construit cariere în timpuri în care resursele erau mult mai restrânse. În discuțiile de seminar, pot oferi perspective pe care manualele nu le ating, la ora actuală, și pot provoca gândirea critică a colegilor mai tineri. „Pentru mulți dintre ei, întoarcerea la școală nu mai are legătură cu diplomele, ci cu bucuria de a învăța pentru tine, de a-ți rafina ideile, de a redescoperi curiozitatea. Dacă programul universitar este bine construit și oferă contexte autentice de schimb și dialog, acest lucru se simte în toată atmosfera cursului”, susține Oana Ispas.
Ea spune că „experiența celor care se simt împliniți la finalul studiilor depinde mult de atitudinea cu care intră în sală. Cei care vin să «li se confirme» ce știu deja riscă să fie dezamăgiți. Cei care vin dispuși să se lase provocați, să asculte și să învețe de la colegi mai tineri […] reușesc să transforme perioada de studiu într-o etapă cu adevărat memorabilă. Universitatea nu este un spațiu de validare automată, ci unul de dialog.”
Oana Ispas crede că întoarcerea seniorilor la facultate poate fi „fie o a doua tinerețe intelectuală, fie o sursă de frustrări”, diferența fiind dată de modul în care este gândit programul de studiu și de implicarea studentului. „Universitățile care-i tratează pe acești cursanți ca pe niște clienți, care să primească diplome rapid și note mari, creează o relație falsă și erodează încrederea în educația universitară”, punctează aceasta.
O altă problemă apare când seniorii rămân izolați de colegii mai tineri, iar profesorul nu valorifică diferențele de vârstă drept resursă didactică. În unele cazuri, revenirea pe băncile școlii e o alegere de adaptare forțată, din cauza barierelor de vârstă pe piața muncii. „Dacă programul de studiu e autentic, schimbă vieți. Dacă e doar marketing, consumă resurse și lasă în urmă o tăcere amară”, completează Oana Ispas.
Adaptare într-o lume în schimbare
La rândul său, Aurora Oprea, jurist și consilier orientare carieră, declară: „În contextul în
care se află România în ceea ce privește piața muncii și reconversia
profesională, sau specializarea continuă în cadrul profesiei, întoarcerea pe
băncile școlii este un subiect dificil de abordat cu seniorii. Să ne gândim
numai la epoca de dezvoltare a tehnologiei în care ne găsim și la posibilitățile
care existau la momentul nașterii dumnealor și mai ales la modul cum se făcea
predarea în anii lor de școală.
Subiectul este cu
atât mai vast și mai intim cu cât ne îndreptăm spre fiecare profesie în parte
pentru că, vrând-nevrând, medicii de acum 30 de ani care nu aveau la dispoziție
nici măcar un ecograf acum au ajuns să poată salva vieți de la distanță prin
intermediul microchirurgiei asistată robotic. În același timp, un contabil care
desfășura toate calculele pe metri întregi de hârtie a fost nevoit să se
adapteze din mers la dezvoltarea tehnologiei care a fost imediat adoptată și
implementată și care este într-o continuă evoluție. Ori pentru aceste categorii
de profesii calificarea și supraspecializarea la locul de muncă este ceva natural
și vine ca urmare a evoluției sociale, tehnologice și a nevoilor cu care se
confruntă societatea”.
Ea amintește că România nu are o singură realitate socială. „Încă există agricultură tradițională din lipsa resurselor, iar oamenii ară pământul cu plugul tras de cal, așa au făcut și bunicii mei până acum zece ani”. În același timp, în zonele cu ferme mari și capital disponibil, tehnologia a avansat până la tractoare operate de la distanță, „cu un om care le ”șofează” dintr-o consolă, fără să fie în cabină”.
Astfel de schimbări nu pot fi negate sau oprite și presupun adaptare, inclusiv prin întoarcerea pe băncile școlii, indiferent de forma de învățare. Seniorii care aleg acest drum o fac, de multe ori, pentru a-și păstra locul de muncă în domeniul în care s-au format acum decenii sau pentru a-și completa competențele într-o abordare interdisciplinară, adaugă Aurora Oprea. Există, însă, și cei care, având resurse financiare, își împlinesc un vis amânat sau studiază din pasiune, iar un procent redus revine la studii „din plictiseală sau din curiozitate”.
„Indiferent de
motivul contextual în care au ajuns din nou colegi cu tinerii care le-ar putea
fi nepoți și mai cu seamă de a avea în față profesori la fel de tineri, care în
mare parte să le vorbească dintr-o experiență mai mult teoretică, decât practică, este o provocare atât intelectuală cât și de răbdare și mai ales de depășire a
unor valori sau cutume la care ei s- au raportat în vremea studenției lor, iar
acum în prezent, acestea nu își mai au valabilitatea. Și nu pentru că nu ar fi
corecte, dar ca și unele legi, și-au pierdut valoarea utilității în context
social”, explică Aurora Oprea.
Aceasta recomandă seniorilor care vor să aleagă să facă o facultate întâi să meargă în
funcție de dorințele, de abilitățile conexe pe care aceștia le au, la diferite
cursuri în cadrul facultăților de profil care îi interesează, să ia contact cu
lumea studențească de acum, să își facă idee despre colectivul de profesori,
despre ceea ce se studiază și despre viitorii lor colegi. Și abia apoi să ia o
decizie.
Punți între generații
„Nu de puține ori
aceștia se întorc să alegem împreună varianta cea mai potrivită, îmi povestesc
impresiile pe care și le-au făcut în urma asistării la cursuri și seminarii,
iar îndemnul meu este de fiecare dată același: să privească cu admirație
colegii tineri, să încerce să împărtășească experiențele dumnealor de viață și
a situațiilor limită în care au fost puși. Să ia decizii fără să aibă tendința
de se impune, doar din simplul fapt al statutului pe care aceștia l-au avut
sau al vârstei, și să se simtă pe picior de egalitate cu tinerii care le sunt
colegi, devenind parte activă a mult doritei punți de legătură între generații
și, deci, de diminuare a diferențelor care duc la conflictele binecunoscute”, mărturisește consilierul în orientare carieră.
Ea transmite un îndemn clar seniorilor care au timp și resurse: să revină la cursuri. Chiar dacă ritmul academic actual poate părea dificil, experiența lor de adaptare la evoluția socială și tehnologică rapidă îi face potriviți nu doar pentru propriul beneficiu: menținerea sănătății mentale și a unui tonus psihic pozitiv, ci și ca sprijin, liant și catalizator pentru tinerii aflați la început de drum, adesea debusolați, nesiguri sau, dimpotrivă, autosuficienți și superficiali.
„La orice nivel și în orice profesie, susțin prezența seniorilor, cu atât mai mult în învățământul superior, pentru că sunt dovada vie a proverbului «cine nu are bătrâni, să își cumpere»”, mai spune Aurora Oprea, subliniind că aici „bătrân” înseamnă înțelepciune, respect, experiență, adaptare și capacitate de supraviețuire. „Bunicii sunt, probabil, cei mai buni părinți, învățători și mentori.”
