Dialogul global „Inovație, deschidere, dezvoltare partajată”, organizat de China Media Group (CMG) împreună cu Ambasada Chinei în Statele Unite, a avut loc recent la Washington. Evenimentul a reunit aproape o sută de invitați – experți și academicieni din China și SUA, precum și reprezentanți ai studenților americani – care au discutat despre rolul Chinei în impulsionarea inovației globale prin autonomie științifică și tehnologică, extinderea deschiderii de nivel înalt și partajarea oportunităților de dezvoltare pentru beneficii reciproce.
Shen Haixiong, președintele CMG, a transmis un mesaj video, iar Xie Feng, ambasadorul Chinei în SUA, a susținut un discurs. Printre vorbitori s-au numărat și Robert Kuhn, președintele Fundației Kuhn, și Denis Simon, președintele Alianței Talente Globale. Evenimentul a marcat deschiderea oficială a seriei internaționale de dialoguri „Inovație, deschidere, dezvoltare partajată”.
Shen Haiyong a subliniat că a patra sesiune plenară a celui de-al 20-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC), urmărită cu atenție de întreaga lume, tocmai s-a încheiat la Beijing. El a arătat că plenara a reafirmat angajamentul Chinei de a extinde deschiderea de nivel înalt și de a crea o nouă etapă a cooperării mutual avantajoase. „Indiferent de schimbările din peisajul internațional, o Chină deschisă, inovatoare și orientată spre partajare va aduce mai multă încredere și stabilitate într-o lume plină de incertitudini”, a spus Shen. El a adăugat că CMG, împreună cu partenerii săi globali, va continua să construiască o platformă de dialog și cooperare internațională, pentru a promova „cele patru Inițiative Globale”, a împărtăși soluția chineză pentru guvernanța globală și a prezenta lumii perspectivele modernizării chineze și dinamismul său inovator.
Ambasadorul Xie Feng a remarcat că plenara a examinat și aprobat „Recomandările pentru elaborarea celui de-al 15-lea Plan Cincinal pentru Dezvoltarea Economică și Socială”, care oferă o viziune strategică pentru următorii cinci ani. El a precizat că planurile cincinale nu doar stabilesc direcția dezvoltării Chinei, ci oferă și stabilitate și certitudine într-un context global marcat de turbulențe.
La rândul său, Robert Kuhn a apreciat că documentul adoptat la plenara recentă „trasează un plan amplu pentru dezvoltarea Chinei în următorii cinci ani”. El și-a exprimat speranța că țara va continua să urmeze o abordare practică și deschisă în cooperarea internațională, astfel încât întreaga omenire să beneficieze de rezultatele dezvoltării.
Tinerii participanți de la universități americane precum Universitatea din Maryland, Universitatea Americană și Universitatea Johns Hopkins au împărtășit impresii din vizitele lor în China, subliniind progresele vizibile ale modernizării chineze. Ei au arătat un interes deosebit pentru dezvoltarea tehnologiilor avansate și și-au exprimat dorința de a colabora, în viitor, cu tinerii chinezi în domeniile cercetării, schimburilor tehnologice și inovației durabile.
Participanții au vizionat și un fragment din documentarul CMG „Drumul modernizării chinezești”, precum și clipuri video care ilustrează realizările Chinei în domenii precum inteligența artificială și vehiculele electrice. Seria de dialoguri globale „Inovație, deschidere, dezvoltare partajată” va continua în următoarele săptămâni în Ungaria, Africa de Sud, Rusia, Bahrain, Chile, Sri Lanka, Danemarca, Uruguay și Nigeria, consolidând platforma de comunicare culturală și economică dintre China și restul lumii.


