Întâlnirea dintre
Donald Trump şi Vladimir Putin, planificată la Budapesta, a fost suspendată
după discuțiile dintre Marco Rubio și Serghei Lavrov.
A doua întâlnire Trump – Putin a fost suspendată. FOTO: Shutterstock
La câteva ore după aceasta, summitul anunțat la Budapesta, a fost anulat. Casa
Albă a confirmat marți, 21 octombrie, că nu există niciun plan concret pentru o
întrevedere în viitorul apropiat, după ce secretarul de stat american Marco
Rubio a discutat, luni, cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Oficialii
americani au descris discuția ca fiind „productivă”, însă au concluzionat că nu
mai este necesară o întâlnire directă între cei doi lideri, notează Politico.
La rândul său, într-o
conferință de presă la Moscova, Serghei Lavrov a declarat că poziția Rusiei
față de conflictul din Ucraina rămâne neschimbată de la întâlnirea Trump – Putin
din Alaska, desfășurată acum două luni.
„Cred că oficialii americani au ajuns la concluzia că
poziția Rusiei a rămas în mare parte neschimbată în timp și se încadrează în
limitele cerințelor sale inițiale maximaliste”, a spus Serghei Lavrov, continuând: „Rusia nu și-a modificat pozițiile față de înțelegerile și negocierile
prelungite dintre Putin și Trump în Alaska”.
Kremlinul susține
că, înaintea oricărui armistițiu, trebuie „eliminate cauzele profunde” ale
războiului din Ucraina, interpretând apropierea Ucrainei de Europa și dorința
de aderare la NATO drept o amenințare existențială. Potrivit Moscovei, aceasta
ar presupune schimbarea guvernului din Ucraina.
Vă reamintim că nu
este prima dată când Vladimir Putin pune sub semnul întrebării legitimitatea
președintelui Volodimir Zelenski şi cere organizarea de noi alegeri în Ucraina,
încetarea așa-numitei „persecuții a vorbitorilor de rusă” și garanții că
Ucraina nu va adera la NATO.
„Rămânem complet angajați acestei formule și am confirmat-o
ieri în discuția cu Marco Rubio”, a mai spus Serghei Lavrov.
În plus, ministrul
rus a ridicat problema transportului lui Putin la Budapesta, invocând recenta
amenințare a Poloniei de a pune în aplicare mandatul de arestare emis de Curtea
Penală Internațională dacă avionul liderului rus ar survola spațiul aerian
polonez.
Rusia nu e dispusă la concesii
După întâlnirea din
Alaska, Donald Trump a plecat fără nicio concesie din partea Rusiei, iar
afirmațiile sale potrivit cărora Vladimir Putin ar fi dispus la pace au fost
contrazise de refuzul Moscovei de a negocia direct cu Ucraina și de continuarea
atacurilor asupra orașelor ucrainene.
Săptămâna trecută, Donald
Trump a avut o discuţie telefonică cu Vladimir Putin, după care a anunțat că au
făcut „progrese semnificative” și că plănuiesc o nouă întâlnire la Budapesta.
Ulterior, l-a primit pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, însă a refuzat cererea acestuia
de a livra rachete Tomahawk, presând Ucraina să cedeze mai mult teritoriu
pentru o „pace” convenabilă regimului de la Kremlin.
În acest context,
marți, Serghei Lavrov a subliniat că
Rusia respinge „semnalele venite din Washington” privind încheierea războiului
pe liniile actuale.
„Nu locul sau calendarul sunt lucrurile principale, ci
felul în care vom avansa pe fondul acestor chestiuni. Obiectivele asupra cărora
am ajuns la o înțelegere extinsă în Anchorage rămân prioritare”, a afirmat el.