Cum a început totul
După ce a mers la o întâlnire cu bărbatul cunoscut pe o rețea socială, femeia a luat decizia de a se muta cu acesta.
Individul, un timișorean de 46 de ani, a profitat de neatenția ei și i-a furat bunuri din locuință, dar și autoturismul personal, pe care l-a condus fără a avea permis.
Cei doi s-au cunoscut în luna iunie pe internet, iar pe 14 august s-au întâlnit față în față, la Nădlac, județul Arad.
Ulterior, au mers împreună la apartamentul femeii din Craiova, unde hotărâseră să locuiască.
La miezul nopții, bărbatul a profitat de faptul că victima se afla într-o altă cameră și „ar fi sustras un laptop, două telefoane, portofelul cu documente și 500 de lei, precum și cheile de la apartament și autoturism”, se arată în comunicatul Poliției.
„În noaptea de 14 spre 15 august a.c., în jurul orelor 00.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 39 de ani, din comuna Ionești, județul Gorj, cu privire la faptul că un bărbat i-ar fi sustras atât bunuri din imobilul din Craiova cât și autoturismul proprietate personală.”, spun polițiștii.
Fuga la volan, fără permis
După ce a luat bunurile, bărbatul a plecat la volanul mașinii, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Recomandări
Prețurile de pe litoral: Eforie Nord v. Nisipurile de Aur. Cum se scumpeşte hamsia când înoată spre sudul Mării Negre
La scurt timp, a fost depistat în trafic de polițiștii din Filiași.
„Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 3 Poliție Craiova, pentru audieri”, au transmis autoritățile.
Prejudiciul, recuperat integral
Polițiștii au recuperat în totalitate prejudiciul, iar pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat și conducere fără permis.
„Urmare a probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut de polițiști.”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.
Ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă a individului pentru 30 de zile.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO