Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, dreptul de a acorda binecuvântări pentru angajări și promovări în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Ovidius” din Constanța.
Potrivit informațiilor obținute de Info Sud-Est din surse bisericești, decizia a fost luată printr-o hotărâre a sinodului mitropolitan și marchează o nouă limitare a prerogativelor arhiepiscopului. De acum înainte, binecuvântările necesare pentru ocuparea sau promovarea posturilor în învățământul teologic vor fi date direct de mitropolitul Munteniei și Dobrogei – patriarhul Daniel.
Binecuvântarea, condiție obligatorie în învățământul teologic
Conform regulamentelor Bisericii Ortodoxe Române, cadrele didactice care predau în facultățile și liceele teologice trebuie să aibă binecuvântare ecleziastică.
Prin această decizie, autoritatea în materie de numiri și confirmări la Facultatea de Teologie din Constanța trece practic de la ÎPS Teodosie la PF Daniel.
Relația tensionată cu Universitatea „Ovidius”
ÎPS Teodosie a fost profesor la Facultatea de Teologie din 2002 până în 2022, perioadă în care a deținut și funcția de decan. După ce a împlinit 65 de ani, conducerea Universității „Ovidius” a decis să-l pensioneze, refuzându-i cererea de prelungire a activității didactice pentru anul universitar 2021–2022.
Arhiepiscopul a contestat decizia în instanță, solicitând despăgubiri de aproximativ 30.000 de euro, sumă care reprezenta, potrivit acestuia, prejudiciul suferit ca urmare a încetării contractului. Procesul a fost însă pierdut definitiv.
Pe 6 martie 2025, Tribunalul Constanța a respins cererea de chemare în judecată a Universității „Ovidius”, invocând prescripția acțiunii. „Admite excepția prescripției (…) Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Teodosie Petrescu (…) ca prescrisă”, se arată în decizia instanței.
Reabilitare parțială în BOR
La începutul lunii octombrie 2025, ÎPS Teodosie fusese scos din izolarea impusă de Sfântul Sinod al BOR în 2024, când i s-a interzis să oficieze slujbe în afara propriei eparhii. În urmă cu câteva săptămâni, el a primit din nou dreptul de a sluji și în alte locuri decât în Arhiepiscopia Tomisului, semn al unei reabilitări parțiale.
Teodosie este cunoscut drept un susținător fervent ai lui Vladimir Putin și Călin Georgescu și nu și-a ascuns opiniile anti-vaccinare în perioada pandemiei de Covid.




