Irina Columbeanu, în vârstă de 18 ani, a intrat în atenția publicului după ce a fost surprinsă purtând genți și haine de lux, de mii de euro. Internauții au acuzat-o că nu ar acorda suficientă atenție tatălui ei, fostul milionar Irinel Columbeanu, aflat de doi ani la un azil din Ghermănești.
FOTO: Arhivă
Tânăra a explicat că gențile și hainele nu îi aparțin, ci le împrumută de la mama ei.
„Păi, în primul rând, încerc să nu le răspund oamenilor care dau hate, pentru că știu că au frustrările lor și nu am ce să discut cu ei. Doar mă amuză… În legătură cu gențile, sunt ale mamei mele, adică ea a muncit pentru ele, Pink a muncit pentru ele și tatăl meu… doar mama mea e foarte darnică și mă lasă să le împrumut, de asemenea și toate hainele ei. Pantofii, din păcate, nu-mi vin, dar mi-ar plăcea să-mi vină”, a spus Irina pentru „Fresh by Unica”.
Ea a mai precizat: „Îmi place să mă îmbrac cu hainele mamei. Stilul ei e foarte classy și sper ca și eu să am aceeași garderobă ca și ea când voi fi de vârsta ei sau poate și mai curând.”
Ion Cassian, patronul azilului unde locuiește Irinel Columbeanu, a sărit în apărarea Irinucăi, explicând că tânăra a ajutat deja financiar.
„Irinuca este tânără, face și ea cât poate, de unde să aibă bani să îi mai cumpere și haine tatălui ei sau alte lucruri? Ea s-a concentrat mai mult să-l ajute pe Irinel ca să scape de datoriile financiare, pe care el le-a acumulat în ultimii ani față de căminul de bătrâni, a plătit din ele”, a declarat Ion Cassian pentru Click.ro.
Cassian a subliniat că Irinel nu duce lipsă de nimic și că se află într-un mediu bine întreținut.
„Nu-l mai compătimiți pe Irinel, nu-i duceți grija, și el are haine scumpe, de firmă, de calitate, cumpărate de când avea bani. Are șifonierul personal plin cu lucruri foarte bune, iar noi avem grijă ca toate aceste haine să fie mereu spălate, curate și așezate frumos”, a spus acesta.
De altfel, în urmă cu doi ani, echipa România TV a prezentat colecția de haine a lui Irinel Columbeanu, fostul milionar arătând că și astăzi poartă adidași și haine de marcă, unele achiziționate încă din perioada în care era activ financiar.


