Cel puțin 15 persoane, inclusiv patru jurnaliști care lucrau pentru presa internațională, au fost ucise într-un atac israelian asupra unui spital din sudul Fâșiei Gaza.
Un cameraman Reuters și o jurnalistă a Associated Press se numără printre victimele atacului asupra Spitalului Nasser. Ceilalți doi jurnaliști lucrau pentru Al Jazeera și NBC.
Potrivit Apărării Civile, controlată de Hamas, mai multe persoane au fost ucise într-o primă lovitură, iar altele au murit în urma unei a doua explozii, produsă chiar când salvatorii interveneau la fața locului, relatează BBC.
Assassination at the Nasser Hospital in Khan Yunis a short time ago.
The Palestinians report that a suicide drone exploded on the exterior stairs on the top floor of the Yassin building (where the emergency room of the hospital is located), << pic.twitter.com/sWHH7CFUZj
— 🔥 Breaking News 🔥 (@Breaking_News_V) August 25, 2025
Armata israeliană și biroul prim-ministrului nu au comentat deocamdată atacurile.
Imagini de la fața locului arată fum gros ieșind dintr-un etaj superior al clădirii, unde distrugerile sunt evidente, spitalul fiind principala unitate medicală din sudul Gazei. În exterior, oamenii aleargă și strigă în mijlocul haosului, iar sirenele ambulanțelor se aud continuu.
Într-o înregistrare video, un medic ridică haine pline de sânge pentru a le arăta jurnaliștilor, iar în acel moment are loc o altă lovitură.
Reuters a confirmat că unul dintre cameramanii săi, Husam al-Masri, se află printre cei uciși. Associated Press a anunțat că Mariam Dagga, jurnalistă freelancer de 33 de ani care colabora cu agenția, a fost de asemenea ucisă, declarându-se „șocată și întristată” de moartea acesteia.
#Breaking: Nasser Medical Complex reports 14 martyrs in a deadly Israeli airstrike targeting the facility in Khan Younis, Gaza Strip. Among the victims are journalists Mohamed Salama, Hossam Al-Masri, Mariam Abu Dagga, and Moaz Abu Taha.
Fund honest independent Muslim… pic.twitter.com/mfpRpI6b1b
— Islam Channel (@Islamchannel) August 25, 2025
Ceilalți doi jurnaliști uciși au fost identificați drept Mohammed Salameh, colaborator al Al Jazeera, și fotograful Muath Abu Taha, angajat al rețelei americane NBC.
Apărarea Civilă a precizat, potrivit AFP, că bilanțul total este de 15 morți, printre care și unul dintre propriii membri.