La zece zile după jaful de la Luvru, care a avut un ecou mondial şi a cărui pradă este estimată la 88 de milioane de euro, bijuteriile nu au fost găsite, a anunţat miercuri procurorul Laure Beccuau.
Cei doi suspecţi arestaţi, care şi-au recunoscut „parţial” participarea la jaf, urmează să fie puşi oficial sub acuzare în faţa unui judecător pentru „furt în bandă organizată şi asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni”, a precizat procurorul într-o conferinţă de presă.
Originari din Seine-Saint-Denis, ei erau cunoscuţi poliţiei, în special pentru furturi, scrie Le Figaro.
Primul, în vârstă de 34 de ani şi de naţionalitate algeriană, locuia în Aubervilliers. În faţa anchetatorilor, el a declarat că a lucrat ca livrator. Era cunoscut pentru infracţiuni rutiere şi fusese deja condamnat pentru furt.
Al doilea, în vârstă de 39 de ani, locuia şi el în această comună din Seine-Saint-Denis, de unde era originar. Şofer de taxi ilegal, apoi livrator, cazierul său judiciar menţionează furturi grave. Potrivit procurorului din Paris, el era sub control judiciar într-un caz de furt, pentru care urmează să fie judecat în noiembrie de tribunalul din Bobigny.
Cei doi au fost identificaţi de anchetatori datorită urmelor de ADN găsite, în cazul unuia pe un scuter, iar în cazul celuilalt pe obiecte descoperite de poliţişti după fuga lor. Au fost prelevate peste 150 de probe ADN.
Duminică, 19 octombrie, în jurul orei 9:30, membrii comandoului au instalat o platformă la baza muzeului, pe cheiul François-Mitterrand, iar doi dintre ei, cu feţele mascate, s-au urcat cu o nacelă până la somptuoasa galerie Apollo.
După ce au spart o fereastră şi vitrinele care conţineau bijuteriile cu ajutorul unor discuri abrazive, hoţii au fugit la bordul a două scutere T-Max conduse de complicii lor. În şapte minute, hoţii au furat opt bijuterii. Printre acestea se află colierul din setul de safire al reginei Marie-Amélie şi al reginei Hortense.
Până în prezent, niciunul dintre ele nu a fost găsit.
De atunci, anchetele, încredinţate BRB (Brigada de combatere a banditismului) şi Oficiului central de luptă împotriva traficului cu bunuri culturale (OCBC), continuă să mobilizeze o sută de anchetatori.


