Jake Paul urmează să urce în ring cu deținătorul centurii WBA la categoria ușoară, Gervonta Davis, într-un meci demonstrativ programat pe 14 noiembrie, la Atlanta.
Centura lui Davis nu va fi însă pusă în joc, diferența de greutate fiind una considerabilă: Paul a avut 90 de kilograme la ultima apariție, în timp ce Davis se află la 61 de kilograme.
Paul, fost star Disney Channel și influencer devenit boxer profesionist, are la activ 12 victorii și o singură înfrângere. „Este adevărat, Davis e printre cei mai buni din lume, dar principiul meu e simplu: oricine, oricând, oriunde, indiferent de șanse”, a scris acesta pe X.
El a adăugat mesajul „mai întâi David, apoi Goliat”, aluzie interpretată de mulți ca o trimitere la posibilul duel cu britanicul Anthony Joshua, campion la categoria grea.
În cel mai recent meci, Paul l-a învins pe fostul campion mondial Julio Cesar Chavez Jr, de 39 de ani, prin decizie unanimă. Tot în noiembrie trecut, a bifat și o victorie la puncte împotriva legendarului Mike Tyson, în vârstă de 58 de ani.
De partea cealaltă, Gervonta Davis și-a apărat titlul WBA în martie, încheind la egalitate confruntarea cu Lamont Roach Jr. La începutul anului, americanul era clasat pe locul opt în ierarhia pound-for-pound.
De la debutul său profesionist din 2020, Jake Paul încearcă să își valideze cariera în fața lumii boxului, după ce i-a învins pe un YouTuber, un fost baschetbalist NBA și trei foști luptători UFC. Singurul său eșec a venit în 2023, contra lui Tommy Fury.