Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a anunțat vineri, într-o postare pe Facebook, că a primit o vizită surpriză din partea lui Charlie Ottley, realizatorul britanic de documentare care promovează România. Totodată, oficialul a precizat că Ottley a depus de mai mult timp cererea pentru obținerea cetățeniei române, însă procedura bate pasul pe loc.
Radu Miruţă a subliniat că l-a felicitat pentru contribuția sa la imaginea României. FOTO: Facebook
Radu Miruţă a subliniat că l-a felicitat personal pentru contribuția sa la imaginea turismului românesc.
„Am profitat de ocazie ca să-i spun direct un mulțumesc pentru felul în care promovează România și pentru planurile frumoase pe care le are în continuare pentru țara noastră. I-am spus că turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient ca el”, a scris Miruţă.
Potrivit ministrului, cei doi au convenit să dezvolte câteva proiecte comune în 2026.
De asemenea, Miruţă a precizat că Ottley a depus de mai mult timp cererea pentru obținerea cetățeniei române, însă procedura bate pasul pe loc.
„Am aflat şi ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetățean de onoare al Braşovului acum cinci ani, Charlie a depus şi pentru cetăţenia română. Dosarul încă se plimbă prin hățișul birocratic. Sună cunoscut, nu? Îi mulțumesc pentru vizită şi pentru energia bună pe care o aduce mereu când vorbește despre România!”, a mai adăugat ministrul.