Președintele UDMR,
Kelemen Hunor, a reacționat după momentul controversat în care liderul PSD,
Sorin Grindeanu, a părăsit sala în timpul intonării imnului Ținutului Secuiesc,
la congresul formațiunii de la Cluj-Napoca.
Kelemen Hunor a glumit pe seama lui Sorin Grindeanu, la congresul UDMR. FOTO: captură video
Congresul Uniunii
Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), desfășurat vineri, 10 octombrie, la
Cluj-Napoca, a stârnit controverse politice după ce, pe lângă imnul României și
imnul Ungariei, a fost intonat și imnul Ținutului Secuiesc.
În sală s-au aflat
lideri importanți ai partidelor de guvernare, printre care Sorin Grindeanu,
președintele interimar al PSD, și Ilie Bolojan, premierul României. Potrivit
imaginilor, Sorin Grindeanu a părăsit sala în momentul intonării imnului
secuiesc, revenind ulterior pentru a-și susține discursul. În schimb, premierul
Ilie Bolojan a rămas în sală pe toată durata momentului.
După incident,
președintele UDMR, Kelemen Hunor, a oferit o reacție ironică, spunând că nu
observase momentul, dar glumind pe seama gestului liderului PSD.
„Eu n-am văzut dacă a ieșit sau n-a ieșit. Am auzit și eu
sau mi-au arătat în presă. N-am discutat cu domnul Grindeanu, nu știu, deși eu
n-am observat. Trebuie să-l întreb ce s-a întâmplat, dar, mai în glumă, vreau
să răspund. Poate nu cunoștea versurile imnului secuiesc. Dacă vorbesc la modul
serios, nu știu de ce a ieșit. O să-l întreb când ne vedem, că nu am observat
eu”, a declarat Kelemen
Hunor, citat de Digi24.
În discursul său de
la congres, liderul UDMR a transmis și mesaje către partenerii din coaliția de
guvernare, lăudând curajul liberalilor de a iniția reforme și glumind la adresa
lui Sorin Grindeanu.
„Cu PNL avem un istoric lung, încă din anii ’90. Acum,
câteva luni, am pornit pe un drum lung și greu. Te felicit pentru curajul de a
începe reforma statului, nu e un lucru ușor. Vreau să te încurajez să o faci
până la capăt. Poți conta pe noi”, a spus Kelemen Hunor, adresându-se premierului Ilie Bolojan.
„Astăzi nu trebuie
să ai emoții, la un alt congres poate că da”, a spus el glumind şi făcând aluzie la viitorul congres al
social-democraților, unde se va decide noua conducere.
Congresul UDMR a
avut loc în prezența premierului Ungariei, Viktor Orbán, și a altor oficiali
români și maghiari şi a avut ca scop alegerea noii conduceri a formațiunii și
stabilirea direcțiilor politice pentru perioada următoare. Deși liderii UDMR au
descris momentul imnului secuiesc ca parte a tradiției comunității maghiare,
gestul a generat reacții mixte și a reaprins dezbaterea privind simbolurile
minorităților și prezența lor în evenimente oficiale.
Astfel, deputatul
AUR Dan Tănasă a criticat gestul premierului Bolojan de a rămâne în sală,
postând pe rețelele sociale un mesaj dur: „Bolojan,
drepți la intonarea imnului Ținutului Secuiesc. Slugă până la capăt!”.