Afirmațiile au fost făcute în contextul intensificării dialogului dintre administrația Trump și Minsk, aliat esențial al Rusiei în timpul războiului declanșat împotriva Ucrainei.
„Vom aștepta marile lor propuneri, o înțelegere importantă – cum le place lor să spună. Le plac aceste înțelegeri majore”, a spus Lukașenko în cadrul unei reuniuni guvernamentale privind relațiile dintre SUA și Belarus, citat de agenția de presă de stat Belta.
„Suntem pregătiți să facem o mare afacere cu ei”, a adăugat Așeksandr Lukașenko.
Deși nu a precizat obiectivele unui posibil acord, Lukașenko și-a exprimat disponibilitatea de a se implica în eforturile diplomatice americane menite să ducă la încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina.
El a subliniat că atât Minsk, cât și Washingtonul au propriile „întrebări și solicitări” privind relațiile bilaterale, adăugând că consideră propunerile președintelui american Donald Trump drept „absolut normale”, cu condiția ca „interesele noastre să fie respectate”.
În septembrie, Statele Unite au jucat un rol-cheie în negocierea eliberării a 52 de prizonieri politici de diferite naționalități din închisorile din Belarus, în timp ce Washingtonul a acceptat ridicarea sancțiunilor impuse companiei aeriene naționale Belavia.
Recomandări
Filmul accidentului de pe Șoseaua Berceni din București, unde o tânără mamă a murit lovită de un BMW pe trecerea de pietoni
Emisarul american Keith Kellogg a declarat ulterior că scopul reluării dialogului cu Belarus este de a „menține canale de comunicare” cu Vladimir Putin, în cadrul unui efort mai amplu al administrației Trump de a promova o soluție diplomatică pentru conflictul din Ucraina.
Aflat la putere din 1994, Lukașenko a permis forțelor ruse să lanseze atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul belarus în timpul invaziei din 2022, fapt care a dus la sancțiuni severe din partea Occidentului și la o izolare diplomatică accentuată a regimului său.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO