„Mai sunt multe de făcut”
Joi, 26 de state s-au angajat să ofere Ucrainei garanții de securitate postbelice, care vor include o forță internațională pe uscat, pe mare și în aer.
„Pot fi asigurate şi furnizate garanţii de securitate Ucrainei de către contingente militare străine, în special europene şi americane? Cu siguranţă nu, nu pot”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru agenţia de ştiri rusă RIA, în marja Forumului Economic Estic din oraşul Vladivostok.
În ciuda încercărilor președintelui american Donald Trump de a găsi o soluție la conflict, războiul pe care Rusia l-a lansat cu o invazie la scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022 nu pare să aibă sfârșit.
Peskov a declarat, de asemenea, pentru RIA că toate garanțiile de securitate necesare Ucrainei erau incluse în prevederile acordurilor încheiate la discuțiile de pace de la Istanbul din 2022. Conform acestuia, Ucraina ar abandona ambițiile NATO și ar adopta un statut neutru, fără arme nucleare. În schimb, ar primi asigurări de securitate din partea SUA, Rusiei, Chinei, Marii Britanii și Franței.
Peskov a mai declarat pentru RIA că Moscova este mulțumită de nivelul actual al discuțiilor dintre Rusia și Ucraina.
Recomandări
Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Renumitul designer de modă lasă în urmă o moștenire impresionantă
„Înainte de o întâlnire la un nivel înalt, mai sunt multe de făcut pentru a rezolva probleme minore, mici probleme tehnice, care împreună alcătuiesc întregul proces de soluționare”, a declarat Peskov.
Emmanuel Macron evocă „o planificare robustă”
Douăzeci şi şase de ţări, în principal europene, s-au angajat să participe la o forţă internaţională ca parte a garanţiilor de securitate pentru Ucraina, în cazul unui acord de pace cu Rusia, a anunţat joi preşedintele francez Emmanuel Macron, după un nou summit al „Coaliției Voluntarilor”.
„În ziua în care conflictul se încheie, garanţiile de securitate sunt desfăşurate. Am spus întotdeauna că, pentru ca un armistiţiu să conducă la pace, sunt necesare garanţii de securitate. (…) În realitate, indiferent de formă, armistiţiu, tratat de pace, imediat ce armele tac, garanţiile de securitate se pun în aplicare”, a insistat șeful statului francez.
Macron a precizat că detaliile organizatorice ale acestei „forţe de asigurare” nu vor fi comunicate, pentru a nu fi „expuse” Rusiei. „Aceasta este linia noastră de apărare şi a Ucrainei. Avem planificare militară. Există şi nu este doar o petiţie de principiu, este o planificare robustă”, a dat asigurări el. „Această forţă nu are dorinţa sau obiectivul de a purta un război împotriva Rusiei”, a ţinut să precizeze preşedintele francez.
Recomandări
Madeline Potter, tânăra de etnie romă din grupul căldărarilor ajunsă profesoară la Universitatea din Edinburgh: „Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”
Rusia a avertizat joi că refuză să discute despre vreo așa-zisă „intervenţie străină” în Ucraina, „indiferent în ce formă”, în contextul în care unii lideri europeni se declară pregătiţi să desfăşoare trupe de menținere a păcii, relatează AFP.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO