Mark Zuckerberg, directorul executiv Meta, și soția sa, Priscilla Chan, au anunțat joi o restructurare majoră a organizației lor filantropice, Chan Zuckerberg Initiative (CZI), concentrându-se acum pe inteligența artificială pentru a accelera descoperirile în biologie și medicină.
Mark Zuckerberg și soția lui, Priscilla Chan FOTO: EPA EFE
Potrivit anunțului făcut joi seară de Mark Zuckerberg, CZI a achiziționat echipa startup-ului EvolutionaryScale, specializat în AI pentru științe, înființând o nouă organizație, denumită Biohub.
Organizația a anunțat și o creștere a capacității de calcul de zece ori până în 2028, pentru a susține proiecte precum hărți virtuale ale celulelor, modele de limbaj pentru raționament biologic și AI pentru analiza secvențelor genetice în detectarea bolilor, scrie Mediafax.
Zuckerberg a explicat că decizia reflectă dorința lor de a investi într-un domeniu cu impact pe termen lung.
„Când am început, scopul nostru era să-i ajutăm pe oamenii de știință să vindece sau să prevină toate bolile în acest secol. Cu progresele din AI, acum credem că acest lucru ar putea fi posibil mult mai curând”, a transmis el.
Organizația CZI, fondată în 2015 și care a oferit peste 7 miliarde de dolari în granturi, și-a redus în ultimele luni implicarea în educație și inițiative sociale.
Prin Biohub, CZI urmărește să permită experimente virtuale la scară largă, accelerând ritmul descoperirilor medicale cu mult peste ceea ce este posibil în laboratoarele actuale.


