Polițiștii din Capitală și din mai multe județe au descins, joi dimineață, la zeci de adrese, într-un dosar complex de spălare a banilor și delapidare.
Ancheta vizează un mecanism financiar sofisticat, prin care mai multe persoane ar fi disimulat proveniența a 35 de milioane de lei, bani obţinuți dintr-un credit bancar garantat de stat, în valoare totală de 175,3 milioane de lei.
Lanțul de firme care ascundea urmele banilor
Potrivit Poliției Capitalei, suspecții ar fi creat și folosit un lanț de societăți comerciale administrate de aceleași persoane, pentru a fragmenta traseul banilor și a ascunde sursa reală a fondurilor.
Suma obținută din credit ar fi fost transferată, în aceeași zi, în conturile a două firme controlate de gruparea respectivă, prin „mişcări rapide şi nejustificate”. În realitate, aceste transferuri nu reflectau operațiuni economice reale, ci doar aveau rolul de a rupe legătura dintre fondurile inițiale și beneficiarul final.
Ulterior, prin contracte fictive, aproximativ 35 de milioane de lei au fost virați direct în contul personal al administratorului firmei care contractase creditul garantat de stat.
După aceste tranzacții, una dintre firmele implicate ar fi beneficiat de fonduri nerambursabile de peste 85,5 milioane de lei.
Potrivit unor surse judiciare citate de News.ro, aceste sume ar fi fost obținute pentru a acoperi parțial creditul inițial, însă există suspiciuni că o parte din bani nu au fost utilizați pentru investiția declarată, ci pentru a consolida circuitul de spălare a banilor.
Operațiunea de joi s-a desfășurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, fiind puse în executare 35 de mandate de percheziție domiciliară în București și în județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Dâmbovița, Timiș, Cluj, Dolj și Vâlcea.
Anchetatorii au identificat persoanele implicate și au ridicat bunuri de interes pentru dosar.
Suspecții urmează să fie duși la audieri, în timp ce polițiștii continuă verificările pentru documentarea întregului circuit financiar.
Cercetările sunt coordonate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiunile de spălare a banilor și delapidare.