Ministerul
Educației și Cercetării a transmis federațiilor sindicale un răspuns oficial
privind recalcularea unor sporuri, precizând că nu este vorba despre diminuare
a salariilor, ci de un calcul conform legislației, care elimină „sporul la spor”.
Unii profesori s-au plâns că au luat mai puţini bani. FOTO: arhivă
La începutul
acestei luni, președintele SIPA Muntenia, Adrian Voica, a semnalat că anumite
categorii de profesori au observat diminuarea sporului de suprasolicitare
neuropsihică.
„Aplicația de salarizare a fost actualizată săptămâna trecută,
iar sporul de suprasolicitare neuropsihică apare mai mic. Este vizibil pentru
cei care au dirigenție sau gradație de merit, precum și pentru colegii din
învățământul special”, a
declarat liderul sindical Adrian Voica, care a cerut ministerului să clarifice
această situaţie.
În acest context, marţi,
14 octombrie, Ministerul Educaţiei a emis un comunicat în care anunţă că sporul
de suprasolicitare neuropsihică a fost recalculat legal, după un control al
Curţii de Conturi, care a constatat că acesta nu era cuantificat în mod corect.
„Nu este vorba despre o diminuare a salariilor, ci despre
un calcul unitar al sporului de suprasolicitare neuropsihică, în urma
verificărilor și constatărilor Curții de Conturi a României din 2025”, precizează ministerul, explicând faptul că sporul,
conform Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice, se calculează la salariul de bază.
„Pentru personalul didactic de predare, precum și pentru
personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4 – 6 și
pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din
anexa nr. I cap. I lit. A, se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de
10% din salariul de bază”,
prevede legea.
Ministerul explică
că prin ordonanțe succesive ale Guvernului, începând cu 2019, sporurile au
rămas calculate la nivelul salariilor de bază din decembrie 2018, însă Curtea
de Conturi a constatat că în anumite cazuri, profesorii cu gradație de merit,
dirigenție sau învățământ special primeau sporul „la spor”, ceea ce nu respecta
legea.
Prin ordonanțe ale Guvernului privind măsuri
fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru fundamentarea
bugetului consolidat anual, începând cu 2019, succesiv, sporurile au rămas
calculate la nivelul salariilor de bază din decembrie 2018.
Curtea de Conturi a României a constatat faptul că,
pentru cei care au beneficiat de gradație de merit/dirigenție/învățământ
special, după caz, sporul de suprasolicitare neuropsihică nu era calculat
conform legii – la salariul de bază, ci includea și gradație de
merit/dirigenție/învățământ special, după caz, ceea ce a presupus o acordare a
acestuia pe principiul «spor la spor».
Astfel, de la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr.
153/2017, personal didactic cu aceeași încadrare avea valori diferite ale
acestui spor, cuantumul mai mare avându-l personalul ce avea în plată și
gradație de merit/dirigenție/învățământ special, după caz.
În prezent, în
urma acestor verificări efectuate de către Curtea de Conturi a României, sporul
se calculează la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017, cu
modificările și completările ulterioare, începând cu luna septembrie 2025,
rezultând același cuantum al sporului de
suprasolicitare neuropsihică pentru toți salariații care au același grad
didactic, vechime în învățământ/muncă, studii, cum de altfel este legal.
Federațiile sindicale semnatare ale adresei nr.
223FSLI/894FSE-SH/13.10.2025 cunosc aspectele expuse mai sus”, a transmis Ministerul Educaţiei.