„Pentru a avea acces direct la informațiile corecte și pentru a înțelege contextul reformei, ministrul Daniel David a adresat o scrisoare omologului ucrainean, insistând asupra importanței luării în considerare a solicitărilor legitime formulate de reprezentanții minorității românești, precum și asupra necesității respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române la educația în limba maternă, în conformitate cu angajamentele internaționale asumate de Ucraina”, a transmis Ministerul Educației, miercuri, 29 octombrie.
Într-un limbaj diplomatic, Daniel David a propus consultări cu omologul ucrainean și s-a oferit să prezinte experiența României în educația pentru minorități naționale.
„Ministerul Educației și Cercetării din România înțelege dificultățile legate de reformarea unui sistem bugetar mare pentru a-l ancora dinamic în modernitate, dar este important ca deciziile luate la nivel local, regional sau național să nu afecteze exercițiul dreptului la educație al etnicilor români din Ucraina care doresc să studieze în limba maternă”, se arată în comunicatul de presă.
„Dorim să promovăm un dialog constructiv cu autoritățile ucrainene. Experiența Ministerului Educației și Cercetării arată că doar soluțiile bazate pe dialog, consultare publică și respect față de nevoile fiecărei comunități determină succesul oricărui proces de reformă educațională”, a declarat ministrul educației.
Recomandări
Cum îi urmărea Securitatea comunistă pe studenți. Scrisoarea ironică „interceptată” în 1985: „Untul la kilogram, smântână 3 feluri la alegere, 15 feluri de brânzeturi”
Amintim că mai multe licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuți, în Ucraina, urmează să fie închise, a anunțat săptămâna trecută Aurica Bojescu, secretarul Uniunii Inter-regionale „Comunitatea Românească din Ucraina”. „Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învăţământ”, a spus Bojescu pentru Agerpres.
Mai exact, Consiliul Regional Cernăuți a aprobat noua rețea de licee, care prevede că din cele 20 de licee românești vor fi eliminate nu mai puțin de 16. Cele patru licee în română care vor mai rămâne vor fi în Cernăuți și în comunele Hliboca, Ostrița și Herța.
Decizia are loc în pofida opoziției comunității de români, care s-a plâns că țara condusă de Volodimir Zelenski încalcă dreptul de învățare în limba maternă pentru compatrioții noștri, asta în condițiile în care România ajută constant Ucraina în războiul contra Rusiei.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO


