Anul școlar 2025–2026 va începe pe 8 septembrie, conform calendarului stabilit, în ciuda nemulțumirilor exprimate de profesori și sindicaliști, a declarat ministrul Educației, Daniel David.
Ministrul Educației, Daniel David. FOTO: Mediafax
„Dincolo de controverse și supărări pe care le avem unii sau ceilalți, în final știm că ne interesează interesul elevilor. Elevii vor fi primiți la școli”, a spus ministrul, marți după-amiază, 2 septembrie, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă își va duce copilul la școală luni, Daniel David a răspuns afirmativ, dar a admis că nu știe câți profesori vor fi în clase și câți vor participa la protest.
Ministrul a subliniat că responsabilitatea informării părinților privind situația din fiecare unitate școlară revine directorilor.
„Responsabilitatea revine în primul rând directorilor… Mesajul trebuie să fie clar, explicit. Cer asta tuturor directorilor și voi trimite și o adresă în acest sens, pentru ca părinții să știe ce să facă pe 8 septembrie. Indiferent de formele de protest, elevii vor fi primiți pe 8 septembrie”, a precizat el.
De asemenea, ministrul Daniel David a recunoscut nemulțumirile profesorilor, pe care le-a pus pe seama măsurilor de criză: „Salariile și bursele sunt acoperite până la sfârșitul anului. Nemulțumirile sunt justificate, nu avem de ce să nu le vedem, să le recunoaștem.”
Daniel David a exclus însă un scenariu generalizat în care școlile să rămână goale:
„Ar fi o situație foarte tristă pentru toți, dar ar trebui măcar știută dinainte. Eu nu cred că e haos, e o situație de criză în care sindicatele au intenția să protesteze, dar legatura și mesajul trebuie să vină de la directorul unitații școlare, de acolo trebuie să se afle informația de către parinți. Mă îndoiesc că vor exista unități școlare care să respingă prezența copiilor în școli.”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația „Alma Mater” au anunțat o amplă acțiune de protest chiar în ziua deschiderii școlii, împotriva Legii nr. 141/2025, pe care o consideră „cea mai gravă lovitură dată învățământului românesc din ultimii 35 de ani”.