Un nou studiu arată că modul în care ne mişcăm ochii atunci când privim o imagine ar putea dezvălui semne timpurii ale problemelor de memorie.
Cercetătorii au observat că persoanele cu memorie afectată privesc imaginile într-un mod repetitiv, concentrându-se pe aceleaşi zone, în loc să exploreze întreaga imagine.
Tocmai acest comportament ar putea face ca analiza mişcărilor ochilor să devină o metodă simplă şi eficientă pentru identificarea timpurie a declinului cognitiv şi a riscului de demenţă, se arată într-un raport publicat de jurnalul PNAS.
Modul în care ochii noştri explorează lumea se schimbă subtil în timp, fiind influenţat de vârstă şi de boli. Studiul realizat de o echipă internațională sugerează că aceste schimbări ar putea fi utilizate pentru a identifica probleme legate de memorie şi cogniţie.
Oamenii de știință au revizuit studii anterioare, căutând variaţii în tiparele de privire la persoane cu şi fără un diagnostic legat de sănătatea creierului, au efectuat teste de urmărire a mişcărilor oculare pe grupuri de participanţi tineri şi vârstnici, dintre care unii aveau diagnostice asociate cu tulburări de memorie sau cogniţie, ceea ce le-a permis să compare mişcările ochilor în funcţie de vârstă, starea de sănătate şi performanţa cerebrală.
”Am constatat că pe măsură ce memoria scade, oamenii îşi mişcă privirea într-un mod mai limitat şi mai puţin variat, explorând mai puţin detaliile din jur şi adaptându-se mai greu la ceea ce văd”, arată oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii au analizat modul în care participanţii îşi mişcau ochii atunci când priveau imagini noi şi unele pe care le mai văzuseră.
Rezultatele au arătat că persoanele cu memorie afectată aveau tipare de privire mai previzibile şi mai puţin variate. Ochii lor explorau mai puţin, concentrându-se pe aceleaşi puncte, în aceleaşi zone, în loc să analizeze întreaga imagine.
”Constatările noastre arată că, chiar şi fără sarcini specifice, tiparele de privire diferă între grupuri. Mai exact, persoanele cu memorie mai slabă tind să privească imaginile într-un mod similar, fie că sunt noi sau repetate, şi îşi mişcă ochii pe o zonă mai restrânsă, fără a explora întreaga imagine”, notează cercetătorii.
Cercetătorii nu au explicat în detaliu cum ar putea fi explicate aceste rezultate, însă menţionează studii anterioare, care arată o legătură între mişcările oculare, memorie şi hipocamp – zona creierului responsabilă de formarea şi stocarea amintirilor.
Este posibil ca afectarea zonei din creier responsabilă de memorie să influenţeze atât modul în care privim, cât şi abilitatea de a ne reaminti lucruri.
