În sala Operei Naționale București, peste 500 de invitați au trăit o seară memorabilă, în care dansul elegant, vocile de excepție și rafinamentul orchestrării au marcat debutul oficial al unui an jubiliar: 145 de ani de la Aprinderea Luminilor.
Prima ediție a Balului MLNR, un eveniment ce se dorește tradiție, a pus în prim-plan misiunea organizației de a promova cultura și excelența. „Unitatea și susținerea reciprocă sunt fundația marilor valori”, subliniază direcția stabilită de Marele Maestru Cătălin Tohăneanu.
Dirijorul Daniel Jinga a condus Orchestra, Corul și Baletul Operei Naționale într-un program de mare rafinament: „Una voce poco fa”, „La donna è mobile”, uverturi din Verdi, „Habanera”, „Nessun dorma”, „O Fortuna” sau „Meine Lippen, sie küssen so heiß”.
Pe scenă au strălucit artiști cu cariere internaționale: tenorul Ștefan Pop, soprana Anita Hartig, mezzosoprana Maria Miron-Sîrbu, baritonul Iordache Basalic și basul Iustinian Zetea.
Balul a adus împreună tradiția masonică, eleganța seratelor muzicale și spiritul fratern, iar finalul de an masonic promite o nouă întâlnire de prestigiu, la Ateneul Român, prin Gala de Excelență.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Citește pe Antena3.ro
Preşedintele UDMR Braşov a fost pus la pământ şi încătuşat de poliţişti după un scandal provocat la un liceu