Articol de Adrian Jitea – Publicat vineri, 15 august 2025, 00:59 / Actualizat vineri, 15 august 2025 00:59
CFR Cluj a fost învinsă de Braga, scor 0-2 (1-2 în tur), și va juca în play-off-ul Conference League contra suedezilor de la Hacken. Antrenorul Dan Petrescu a contestat arbitrajul din Portugalia.
Manșa retur dintre Braga și CFR Cluj l-a avut la centru pe Sascha Stegemann. În minutul 17, neamțul a dictat un penalty pentru un fault al lui Sinyan asupra lui Zalazar. Clujenii au contestat decizia, cel mai virulent fiind chiar Dan Petrescu.
Momentul faultului de penalty din Braga – CFR / FOTO: Captură TV @Prima Sport 1
Dan Petrescu, după eșecul suferit de CFR Cluj la Braga
„E clar că echipa mai bună a câştigat, diferenţa de valoare s-a văzut, dar micile detalii au făcut calificarea. Dacă primeam penalty-urile avute, ei au primit un penalty mai uşor, faţă de ce am avut la Cluj. Dominau, dar nu aveau nevoie de ajutorul arbitrilor.
S-a văzut că e o echipă mai bună, cu calitate, iar pe noi ne-au prins fără şase jucători, fără Munteanu, Muhar, Kamara, Emerllahu, Simao, foarte greu de înlocuit. Dacă suntem realişti, echipa mai bună s-a calificat. Dă-mi penalty-ul la Cluj, apoi poţi să le dai şi lor, dacă au avut! La 2-2 altfel veneam, dar am venit cu 1-2. Braga poate ajunge departe, poate ajunge în finală, departe de tot, că s-a văzut calitatea lor.
Mă aşteptam la mai mult de la unii jucători. Unii abia au venit la echipă, Keita are un meci şi jumătate, dar s-a văzut diferenţa de valoare şi, până la urmă, o să iasă la suprafaţă. Braga ne-a prins descoperiţi, n-am trăit niciodată așa ceva. Dacă jucam cu cea mai bună echipă şi toţi jucătorii erau aici, aveam o şansă
Avem finalele cu Hacken, să facem tot posibilul să o eliminăm. Nu e de valoarea lui Braga, cu tot respectul, e greu să aibă valoarea lui Braga. Să-i văd întâi, e bine că suntem şi în play-off”, a spus Dan Petrescu, potrivit Prima Sport.