Articol de Romeo Ene – Publicat sambata, 09 august 2025, 00:17 / Actualizat sambata, 09 august 2025 00:29
Metaloglobus – Dinamo 0-1. Mihai Teja (46 de ani), tehnicianul gazdelor, a oferit prima reacție în urma insuccesului de la Clinceni. Unicul gol al partidei a fost marcat de Cătălin Cîrjan (22 de ani).
Antrenorul gazdelor susține că echipa lui trebuia să obțină cel puțin un rezultat de egalitate în condițiile în care a prestat un fotbal mai bun. În viziunea lui, Metaloglobus a dominat repriza a doua.
În ciuda celui de-al patrulea eșec din cinci etape, Teja e optimist și e convins că echipa lui va obține prima victorie în următoarele etape.
Mihai Teja, declarații după Metaloglobus – Dinamo 0-1: „Am dominat la toate capitolele”
Mihai Teja, în Metaloglobus – Dinamo. FOTO: Cristi Preda
„Am luat acel gol, cred că mingea a fost deviată. După aceea am încercat să revenim în joc, am încercat și în prima repriză. A fost un echilibru între cele două echipe. Ei au avut mingea mai mult în propria treime, au pasat.
Ce pot să spun… îmi pare rău pentru băieți, pentru că nu am reușit să luăm punct sau puncte. Merităm, după aspectul jocului. În a doua repriză nu am văzut-o pe Dinamo. Noi am dominat la toate capitolele, nu a fost să fie, ne-a fost și anulat golul, o super execuție.
Băieții sunt puțin supărați. Aleargă, muncesc, încercăm să implementăm ceea ce doresc eu la echipă: să avem posesie, chiar dacă suntem o echipă mică. Încercăm să fim agresivi. Mai este mult de muncă, abia au venit acum doi fundași centrali, Ely și Abbey.
Încă sunt nepregătiți, nu au ritm. Încercăm să facem o echipă cu care să câștigăm puncte. Asta ne dorim și sper ca la următorul meci să spargem gheața.
Sunt multe lucruri pozitive. Avem pe ce construi. Și ei trebuie să fie pozitivi, pentru că au făcut lucruri bune. Se vede munca noastră. Este o echipă care vine din Liga 2, care nu este obișnuită meci de meci cu adversari puternici.
Cred că am făcut față cu brio la toate meciurile de până acum. E frustrare, pentru că din nou pierzi și nu se încununează munca măcar cu un punct.
Din punctul meu de vedere, la orice echipă din Liga 1 ar fi bine să poți pleca cu tot lotul în cantonament. 2-3 jucători care pot face diferența să vină ulterior, pe parcurs, dacă rămân și dacă vin la tine. Sunt mulți de «dacă».
Băieții aceștia meritau șansa, toți cei care au promovat, să se bucure de Liga 1 și să joace aici. Dar trebuie mai multă forță ca să putem câștiga meciuri.
La fiecare meci am avut momente foarte bune și nu știu dacă am fost dominați vreodată de vreo echipă de la un capăt la altul. Mai este mult de îmbunătățit, dar sunt jucători care vin pe parcurs, alături de care construiești în timp”, a declarat Teja, la Prima Sport.