Articol de Dragoș Petrescu – Publicat sambata, 25 octombrie 2025, 19:52 / Actualizat sambata, 25 octombrie 2025 19:53
Edin Terzic (42 de ani), fostul antrenor al Borussiei Dortmund, a avut ocazia de a colabora cu niște nume importante în perioada petrecută pe Signal Iduna Park, precum Erling Haaland sau Jude Bellingham, însă tehnicianul croat a oferit un nume surprinzător atunci când a fost întrebat care dintre foștii săi elevi ar putea cuceri în viitor balonul de aur.
Programul complet al etapei #9 din Premier League
Edin Terzic a fost antrenorul Borussiei în două mandate. Mai întâi, acesta i-a pregătit pe „galben-negri” în a doua parte a stagiunii 2020/2021, la finalul căreia formația de pe Signal Iduna Park a cucerit Cupa Germaniei, de altfel ultimul trofeu adjudecat de către cei de la Dortmund.
Ulterior, croatul a fost readus pe banca tehnică a formației din Westfalia, unde a stat din 2022 până în 2024, timp în care a fost extrem de aproape de cuceri titlul în Bundesliga, pierdut însă în ultima etapă în fața lui Bayern (2022/2023). De asemenea, cu Terzic la cârma, Borussia a disputat și o finală de Liga Campionilor, unde elevii săi au cedat, în cele din urmă, în fața lui Real Madrid, scor 0-2 (2023/2024).
În cele două perioade petrecute pe Signal Iduna Park, antrenorul în vârstă de 42 de ani a avut ocazia de a colabora cu jucători importanți, care acum sunt oameni de baza la cele mai mari cluburi din Europa, cele mai sonore nume fiind Erling Haaland (Manchester City) și Jude Bellingham (Real Madrid).
Edin Terzic: „Cred că Jadon Sancho ar putea câștiga Balonul de Aur”
Totuși, într-un interviu acordat pentru The Telegraph, Terzic a fost întrebat care dintre foștii săi jucători de la BVB ar putea cuceri în viitor Balonul de Aur, iar răspunsul croatului a fost unul extrem de surprinzător, și anume Jadon Sancho, asemănându-l pe actualul jucător de la Aston Villa cu Ousmane Dembele, actualul deținător al celui mai prestigios trofeu individual.
Bineînțeles că și Erling și Jude au șanse foarte mari. Dar să nu uităm de Jadon. Eu sunt absolut convins că și el ar putea câștiga Balonul de Aur într-o bună zi. Știu că în acest moment nu traversează o perioadă fericită și multă lume nu mai crede în el, dar poate acum cinci ani oamenii spuneau același lucru și despre Ousmane Dembele. Și am văzut cu toții ce s-a întâmplat.
Ca să fac un rezumat, Haaland va reuși (n.r – să câștige Balonul de Aur) doar dacă rămâne flămând, Jadon dacă zâmbește din nou, iar Jude are nevoie de ambele.
– Edin Terzic, pentru The Telegraph
Jadon Sancho, evoluând pentru Borussia Dortmund împotriva lui Real Madrid, în finala UEFA Champions League (sezonul 2023/2024) // FOTO: Getty Images
Jadon Sancho a părăsit-o, în primă fază, pe Borussia Dortmund în 2021, fiind transferat de Manchester United în schimbul a 85 de milioane de euro.
Șederea sa pe Old Trafford nu a fost însă una de succes, astfel că englezul s-a întors pe Signal Iduna Park în a doua parte a sezonului 2023/2024, sub formă de împrumut, unde s-a remarcat din nou datorită prestațiilor sale excelente.
Borussia nu a putut totuși să-l transfere definitiv, din cauza salariului mare al jucătorului, astfel că pentru Jadon a urmat o nouă perioadă de împrumut, la Chelsea, în sezonul trecut, luând parte astfel la triumful londonezilor în UEFA Conference League.
Revenit pe Old Trafford în vară, jucătorul în varstă de 25 de ani a fost aproape de un transfer definitiv la Roma, însă în cele din urmă mutarea a picat, tot din cauza salariului pe care acesta l-a cerut. Astfel că, în acest moment, Sancho evoluează pentru Aston Villa, tot sub formă de împrumut de la Manchester United.
25 de milioane de euroeste cota de piață a lui Jadon Sancho în acest moment, potrivit Transfermarkt


