„Domnul Lazurca este o persoană în care am încredere, o persoană pe care o cunosc de multă vreme și consider că poate să ajute foarte mult dintr-o poziție centrală. Care este acea poziție o să vedem. Adică, utilitatea lui profesională este mai mare la București decât într-o poziție de ambasadă”, a spus Nicușor Dan.
Și a continuat: „L-am chemat pentru a ocupa o poziție în București. Asta este intenția mea. Mai departe, pe servicii, SRI, SIE, până când n-o să ajungem la un acord, până nu o să finalizăm discuția cu partidele din majoritate, nu o să spun absolut nimic”.
El a precizat că au fost colegi și au organizat în anii 97-98 un seminar de politică pentru românii care studiau la Paris, apoi a făcut un scurt profil al persoanei pe care o vrea la șefia SIE.
„Trebuie să fie un om echilibrat, pentru că zona de servicii este foarte complicată, cu multe interese, uneori contrare, pe care trebuie să le gestionezi. Apoi trebuie să fie cineva care să fi lucrat mult timp cu oamenii. Să reușească să gestioneze mulți oameni și, bineînțeles, cineva care să pentru care să nu existe vreun dubiu cu privire la onestitate”, a afirmat președintele.
Întrebat dacă Lazurca poate fi unul dintre viitorii consilieri, Nicuşor Dan a răspuns: „E o persoană potrivită”.
Recomandări
Victor Rebengiuc a anunțat că se retrage din cariera de actor de teatru la 92 de ani: „Am 70 de ani de când fac meseria asta. Ajunge” | EXCLUSIV
Nicușor Dan a mai adăugat că are o listă scurtă cu nume pentru șefia SIE, dar are și „niște discuții cu lideri politici”. „Este o discuție cu liderii partidelor, asta este ce pot să vă spun și în momentul în care… E o discuție serioasă și nu vreau să… Tocmai din încrederea pe care o am față de ei, nu vreau să o deteriorez prin afirmații pe care le fac în spațiul public”, a conchis Nicușor Dan.
Precizările au venit la câteva ore după ce l-a rechemat pe Marius Lazurca din funcția de ambasador al României în Mexic și țările din America Centrală unde era acreditat. Administrația Prezidențială nu a explicat motivul rechemării, dar Marius Lazurca este numele vehiculat luna trecută pentru șefia SIE, după ce Nicușor Dan a făcut o vizită la Guvern în timpul ședinței de coaliție PSD-PNL-USR-UDMR.
Pe 4 septembrie, șeful statului a spus că nu știe când va propune oficial șefii serviciilor secrete, SRI și SIE, dar a adăugat că o va face doar atunci când va fi sigur că are sprijinul Parlamentului. Deocamdată, Gabriel Vlase conduce Serviciul de Informații Externe din 2018, dar va fi schimbat.
Marius Lazurca este un diplomat de carieră. A studiat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut o diplomă în specialitatea Limba și Literatura română și franceză (1996). De asemenea, a obținut titluri de licență (în Literatură comparată), de masterat și respectiv doctorat (în Istorie-Antropologie) la Universitatea Paris IV-Sorbona. Lazurca a fost ambasador al României la Sfântul Scaun (2006-2010), în Republica Moldova (2010-2016), Ungaria (2016-2020) și Mexic (din 2021).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO