Nicușor Dan, despre profilul viitorilor șefi SRI și SIE: nu din politică
„E o discuție sensibilă, în care, după cum știți, președintele propune, Parlamentul trebuie să aprobe sau nu. România are nevoie de stabilitate, nu suntem în situația în care să facem un joc din asta, eu cumva să propun, Parlamentul să respingă, eu să acuz Parlamentul, ei să mă acuze pe mine, deci asta în mod cert nu se va întâmpla. Și atunci, discuțiile astea se desfășoară în cadru restrâns departe de presă și când o să fie un consens o să-l anunțăm. Ăsta e răspunsul pe care pot să îl dau”, a afirmat Nicușor Dan.
El a precizat că au fost discuții în coaliție pe acest subiect și se discută și în continuare, „colegial, fără niciun fel de tensiune”.
Șeful statului a explicat apoi care este profilul viitorului șef al SRI și SIE: „Niște oameni care să aibă o experiență de viață, să fie capabili să coordoneze mulți oameni și care să aibă o abilitate politică de a se mișca între foarte multe interese, multe legitime”.
Nicușor Dan a subliniat însă că nu dorește politicieni la cârma serviciilor secrete: „Mai degrabă nu. Mai degrabă oameni din societate”, a afirmat președintele.
Recomandări
Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Renumitul designer de modă lasă în urmă o moștenire impresionantă
El a refuzat să ofere un orizont de timp în privința numirilor la SRI și SIE. „Este o discuție în curs, asta e tot ce pot să vă spun”, a conchis șeful statului.
PSD și PNL au refuzat primele propuneri, Gabriel Zbârcea la SRI și Marius Lazurca la SIE
Pe 26 august, președintele Nicușor Dan a venit la ședința de coaliție de la sediul Guvernului și a discutat separat cu Ilie Bolojan (premier și președinte PNL) și Sorin Grindeanu (președinte interimar PSD). Președintele le-a spus, printre altele, că are două propuneri pentru șefia a două servicii secrete, este vorba despre avocatul Gabriel Zbârcea pentru SRI și diplomatul Marius Lazurca pentru SIE, au relatat Gândul și Antena 3.
„Nu putem accepta propuneri aplaudate de AUR. Cei doi nu vor fi votați în Parlament de PSD și PNL. Poate vor fi votați de AUR și USR… Nu poți să votezi în Parlament avocații Gazprom și Gold Corporation. Iar celălalt este un naționalist mistic religios. Ambele sunt propuneri care nu sunt oportune”, au precizat sursele Libertatea.
Recomandări
Madeline Potter, tânăra de etnie romă din grupul căldărarilor ajunsă profesoară la Universitatea din Edinburgh: „Am fost întrebată dacă am copilărit în căruță cu coviltir”
Grindeanu a confirmat apoi, indirect, aceste informații. Fără să dea nume, președintele interimar al PSD a spus că la șefia serviciilor secrete trebuie să vină „oameni care trebuie sa apere interesul național”. El a punctat că nu acceptă variante agreate de partidul lui George Simion și i-a transmis un mesaj clar lui Nicușor Dan: „Discursul pe care îl are AUR pare anti-european, anti-UE. Este o problemă peste care eu nu pot să trec. Și nici PSD-ul. Și atunci mi-ar fi dificil să mă gândesc că una dintre propuneri o să vină din această zonă. Nicușor Dan ar fi bine să facă nominalizări care să treacă prin vot în Parlament”.
Postul de șef al SRI e liber de doi ani, Vlase va fi schimbat de la SIE, iar Pahonțu rămâne după 20 de ani la șefia SPP
Postul de director al SRI este vacant de doi ani. În iulie 2023, Eduard Hellvig și-a anunțat demisia de la șefia SRI, după cel mai lung mandat la conducerea serviciului secret, adică 8 ani și 4 luni. De atunci, Serviciul Român de Informații este condus de prim-adjunctul lui Hellvig, generalul Răzvan Ionescu. Nici fostul președinte Klaus Iohannis și nici fostul interimar Ilie Bolojan nu au numit vreun director la SRI.
În privința SIE, Gabriel Vlase conduce Serviciul de Informații Externe din 2018 și va fi schimbat de președintele României.
Recomandări
Vin două zile de caniculă, ANM a emis cod galben de temperaturi sufocante. Zonele afectate de valul neobișnuit de căldură
Iar Serviciul de Protecție și Pază (SPP) este condus încă din 2005 de Lucian Pahonțu, deși a fost trecut în rezervă în noiembrie 2024. Potrivit informațiilor Libertatea, Pahonțu nu va fi schimbat de Nicușor Dan.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO