Președintele României a transmis, în cadrul Coaliției de Voință, că unitatea transatlantică rămâne esențială pentru sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii. A subliniat că nicio decizie privind viitorul acesteia nu poate fi luată fără acordul Kievului și a cerut noi sancțiuni împotriva Moscovei.
N. Dan și-a întrerupt concediul și a participat la reuniunea urgentă cu liderii UE / Sursa foto: FB
Președintele României, Nicușor Dan, a participat la o videoconferință a Coaliției de Voință, în cadrul căreia liderii aliați au discutat modalitățile de coordonare a sprijinului pentru Ucraina înaintea viitoarelor negocieri de pace.
„
Astăzi, în cadrul unei noi videoconferințe a Coaliției de Voință, am discutat despre modul în care ne putem coordona eforturile în sprijinul Ucrainei, înaintea viitoarelor negocieri.Cu toții am fost de acord că unitatea și coordonarea transatlantică în sprijinul Ucrainei rămân sursa noastră de forță în fața comportamentului agresiv continuu al Rusiei” a scris președintele Nicușor Dan pe Facebook.
Șeful statului a subliniat că oprirea atacurilor Rusiei asupra civililor și infrastructurii este esențială pentru orice proces real de pace și a reiterat necesitatea unor sancțiuni suplimentare până când conflictul se va încheia.
„Oprirea atacurilor asupra civililor și asupra infrastructurii civile este primul pas pe care Rusia trebuie să-l facă pentru a arăta că este cu adevărat angajată într-un proces real de pace. Cum am putea avea încredere în Rusia, atâta timp cât continuă să ucidă oameni nevinovați?Trebuie să continuăm să exercităm presiune asupra Rusiei, inclusiv prin noi sancțiuni, până când pacea va fi realizată” le-a transmis președintele României liderilor europeni care au participat la Coaliția de Voință.
Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Ce spune despre securitatea României
Președintele Nicușor Dan a mai precizat că sprijinul solid pentru Ucraina nu este doar un gest de solidaritate, ci o investiție directă în securitatea României și a întregii regiuni.
„Ucraina are nevoie de sprijinul nostru. Nicio decizie cu privire la Ucraina nu poate fi luată fără Ucraina. Acesta este dreptul legitim al Ucrainei.Consolidarea Ucrainei înseamnă consolidarea securității Europei și a regiunii noastre.În cadrul Coaliției, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui, alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni, la oferirea unor garanții solide de securitate – esențiale în acest proces de pace. Istoria ne-a arătat că Rusia nu își respectă propriile angajamente. ” a mai precizat șeful statului român.
Garanțiile de securitate pentru Ucraina „înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate”
„Ca vecini ai Ucrainei, contribuția noastră la aceste garanții de securitate înseamnă o investiție directă în propria noastră securitate.” și-a încheiat președintele Dan postarea.
Nicușor Dan și-a întrerupt concediul pentru a participa la reuniunea de urgență a „Coaliției de Voință”
Liderii „Coaliției de Voință”, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer, s-au reunit duminică prin videoconferință pentru a coordona acțiunile înaintea vizitei președintelui Zelenski la Washington, programată luni.
Reuniunea „Coalition of the Willing este grupul țărilor care lucrează la planuri de sprijin pentru Ucraina în cazul unui armistițiu.