Ion Iliescu a condus România în trei mandate, devenind primul și singurul președinte ales chiar din primul tur al alegerilor libere. Cu toate astea, numărul celor care au venit să îi aducă un ultim omagiu a fost mult mai mic, iar absenteismul s-a remarcat și în instituția prezidențială a statului. Doi deținători ai celei mai înalte funcțiii în stat au ales să nu participe la funeralii.
Șeful statului a urmărit slujba la televizor FOTO Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Psihologul Mihai Copăceanu este de părere că Nicușor Dan și Klaus Johannis au greșit prin faptul că nu s-au prezentat la funeraliile de stat ale fostului șef de stat Ion Iliescu. „Din păcate, apărătorii legii au ajuns să fie cei care o relativizează și o încalcă, cu bună știință și, culmea, cu intenții „ale dreptății”. Când ești reprezentant al legii, nu ai voie să o încalci. Când ești președintele unei țări, ești primul cetățean care trebuie să respecte legea și să se supună Constituției. Nicușor Dan nu mai este userist, nu mai este ONG-ist, etc. El este președintele țării și are obligația supremă de a respecta legea, statul de drept și Constituția.
Da, funcția prezidențială impune numeroase restricții, condiționări și limite. Trebuie să faci ceea ce se impune prin funcție, nu ceea ce îți dorești, chiar dacă nu ești de acord. În cazul unor funeralii de stat, participarea președintelui este norma și se așteaptă din respect pentru instituția prezidențială, nu neapărat pentru persoana decedată. Din punct de vedere politic și simbolic: Absența poate fi văzută ca o lipsă de respect, mai ales dacă nu este explicată public. Absența fără o justificare clară poate fi percepută drept aroganță, dispreț sau chiar revizionism politic”, punctează psihologul.
Potrivit acestuia, prezența celor doi ar fi onorat funcția și nu memoria fostului președinte Ion Iliescu. „La începutul anului fostul președinte american, Jimmy Carter, părăsea lumea la 100 de ani. Am văzut în primele rânduri pe 5 dintre președinții americani: Donald J. Trump, Barack Obama, Bill Clinton, George W. Bush și Joe Biden. Astfel încât New York Times publica un articol cu titlul unitatea Prezidențială”, mai spune psihologul, făcând o paralelă cu România, unde afirmă că unitatea nu poate exista în lipsa respectului pentru instituțiile statului.
Exemplul dat de Emil Constantinescu și Traian Băsescu
Spre deosebire de aceștia, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu au venit să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost președintele României timp de 10 ani, iar Constantinescu a fost prezent și la înmormântare. „Dincolo de diferențele esențiale de opinie, crez și valori, dincolo de animozitățile si pozițiile contrare, a respectat Instituția Prezidențială”, spune psihologul.
„Dacă nu învățăm lecția alegerii unui conducător integru, competent, care sa fie caracterizat de profunde valori morale, n-am învățat nimic, nici din moartea lui Iliescu, nici din trecutul nostru si vom alege lideri pe care 5 ani mai târziu iar îi vom injura”, mai subliniază Mihai Copăceanu.
Clivajul din societate, speculat de liderii politici
Expertul în comunicare publică Dumitru Borțun este de părere că la nivelul societății este un clivaj pe care politicienii îl speculează și prin asta îl accentuează.
„Suntem incapabili să ne adunăm în jurul unui sistem de valori. Întotdeauna apare polarizare, apare – eu știu mai bine decât tine, apare conflict, apare controversă. Deci orice eveniment în țara asta îi face pe români să se certe și să se împartă în două tabere. Orice eveniment. Cu atât mai mult un astfel de eveniment a părțit societatea în două”, spune expertul în comunicare publică Dumitru Borțun.
Potrivit expertului în comunicare publică, cei doi deținători ai funcției prezidențiale ar fi avut responsabilitatea să ofere un exemplu în societate, însă unul dintre aceștia a ales să absenteze pentru a-și păstra direcția pe care a pornit de la plecarea din prima funcție în stat, iar altul are o atitudine „coerentă cu atitudinea USR-ului”, lucru care reprezintă o „problemă”: „Ar fi fost imaginea simbolică a unității naționale. Dar nu au fost în stare să facă asta. De multe ori sunt împinși de la spate de partid”.