Nicolae Stanciu a
avut parte de un debut perfect în tricoul celor de la Genoa, în victoria
echipei lui Dan Șucu contra Vicenzei (3-0) din turul 2 al Cupei Italiei. Căpitanul
naționalei României, adus de peninsulari liber de contract după ce și-a
încheiat conturile cu Damac, a fost titular, a fost primit ca o vedetă de fanii
Grifonului și i-a răsplătit pe suporteri cu un gol de zile mari.
După ce Carboni a
deschis scorul, Nicușor Stanciu a bătut bine, în gura porții, o lovitură
liberă, iar mingea a fost deviată în propria plasă de un adversar. În partea
secundă, sub privirile selecționerului Mircea Lucescu, aflat în tribune alături
de Dan Șucu și de Răzvan Raț, internaționalul tricolor a scris 3-0 pe tabelă cu un
voleu superb din interiorul careului, trimițând mingea imparabil, sub bara
transversală.
Stanciu a fost
înlocuit în minutul 80, în aplauzele întregii asistențe, de 37.000 de
spectatori. Pianetagenoa1893, publicație apropiată clubului genovez, l-a desemnat
pe român drept cel mai bun om al meciului, acordându-i nota 7,5: „A organizat ofensiva, a marcat un gol
superb. Ce ți-ai putea dori mai mult de la el?”.
Nicușor Stanciu a marcat la primul meci pentru Grifon. Foto X/ Genoa CFC
„E un jucător cu experiență și calitate. A venit
cu calmul și calitatea lui tehnică. Va ajuta echipa să fie chiar și mai
puternică în ultimii 30 de metri. Nu mă surprinde deloc ce a făcut! E primul
care ajunge în sala de forță și ultimul care pleacă. Muncește din greu, iar
mobilitatea sa ne-a ajutat să avem superioritate la mijloc”, a spus antrenorul Patrick Vieira,
conform genova24.it.
“Patrick Vieira și-a dorit să ridice nivelul
în comparație cu sezonul trecut, iar antrenorul de la Genoa a cerut un mijlocaș
ofensiv la startul acestei ferestre de mercato. După 3-0 cu Vicenza, se pare că
dorința sa a fost îndeplinită.
Stanciu, un pericol la fazele fixe
Împotriva unei puternice echipe a celor de la
Vicenza, formația rossoblu și-a demonstrat calitatea remarcabilă de la mijloc
în sus. Stanciu, care a fost urmărit din tribune de președintele Dan Șucu și de
selecționerul Mircea Lucescu, s-a dovedit a fi un pericol la fazele fixe și la
șuturile de la distanță”, a scris Gazetta dello Sport.
În faza
șaisprezecimilor de finală din Cupa Italiei, Genoa va da peste Empoli, care a
recut de Reggiana după loviturile de departajare, după 1-1 la finalul minutelor
regulamentare. Reușita formației din Toscana a fost bifată de Rareș Ilie,
românul debutând cu gol la noua sa echipă.