Aproape şapte milioane de protestatari, cu aproximativ două milioane mai mulţi decât în iunie, s-au adunat, sâmbătă, în întreaga SUA, pentru a doua rundă de demonstraţii „No Kings” (Fără regi).
Oamenii au protestat faţă de ceea ce au descris drept agenda „autoritară” a preşedintelui Donald Trump, au anunţat organizatorii, citaţi de CNN.
Protestatarii s-au adunat sâmbătă în peste 2.700 de oraşe şi localităţi din SUA.
Mitingurile pe scară largă au fost în mare parte paşnice, a declarat poliţia, iar în oraşele mari nu au fost raportate incidente sau arestări legate de proteste.
Evenimentele, coordonate de organizaţia civică Indivisible Project, au avut loc pe fondul blocajului guvernamental care paralizează instituţiile federale.
Chicago: În epicentrul represiunii lui Trump împotriva imigranţilor, mii de oameni s-au adunat cu pancarte improvizate şi afişe cu mesajul „Hands Off Chicago” (Nu vă atingeţi de Chicago), fluturând steaguri americane cu susul în jos, alături de câteva steaguri mexicane şi steaguri Pride.
Protestatarii au declarat pentru CNN că raidurile împotriva imigranţilor, reducerile bugetare pentru Medicaid şi alte politici au fost printre motivele pentru care au ieşit în stradă.
Los Angeles: Demonstranţii îmbrăcaţi în costume gonflabile şi fluturând steaguri americane au umplut străzile din Los Angeles, ca răspuns la caracterizarea protestelor de către preşedinte.
„Cred că este foarte greu să numeşti ceva zonă de război când te uiţi la ceva şi vezi doar o petrecere de cartier şi oameni în costume de Halloween”, a declarat un protestatar pentru CNN.
🚨 You can’t make this up — the Los Angeles “No Kings Day” protest literally has a full-on SEMI TRUCK decked out with custom ‘No Kings’ banners and decals.
Rolling through downtown like it’s a sponsored parade — complete with NGO organizers in matching construction vests… pic.twitter.com/lWwf0FeX8F
— Donnie Cope (@dcopechatter) October 19, 2025
Washington, DC: Foşti şi actuali angajaţi federali au ieşit pe Pennsylvania Avenue manifestând pentru o retorică politică mai calmă. O angajată federală concediată temporar care protesta sâmbătă a declarat pentru CNN că nu mai poate dormi din cauza îngrijorărilor legate de locul de muncă şi de plata facturilor.
Demonstrators gather outside the Capitol for the ‘No Kings’ protest in Washington, D.C., on Saturday, Oct. 18, to condemn the expansion of executive power and call for the protection of democratic institutions.
More than 2,700 events were planned as part of the protests across… pic.twitter.com/ki3W9KvhDU
— The Varsitarian (@varsitarianust) October 19, 2025
New York City: În Times Square, deja aglomerat, mulţimile de protestatari s-au întins pe mai multe străzi, pe măsură ce demonstraţiile se îndreptau spre Lower Manhattan. O manifestantă a declarat pentru CNN că protestează din anii 1960, ţinând o pancartă pe care scria: „Protestăm pentru că iubim America şi vrem să o recuperăm”.
Atlanta: În capitala Georgia, protestatarii s-au adunat pentru a onora moştenirea profundă a oraşului în materie de drepturi civile, notează CNN.