Radarele Ministerului Apărării Naționale din România au semnalat prezența unei drone în zona adiacentă spațiului aerian național după ce Federația Rusă a lansat miercuri noi atacuri aeriene asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Preventiv, au fost activate sistemele de apărare antiaeriană, iar în jurul orei 17.50 două aeronave F-16 dislocate în Baza Aeriană Feteşti au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliţie aeriană, transmite MApN într-un comunicat remis presei miercuri seară.
Vehiculul aerian fără pilot a intrat pentru scurt timp în spațiul aerian național, în zona localității Sfântu Gheorghe, fără să fi fost pusă în pericol viața oamenilor, și l-a părăsit la nord de Sulina, evoluând doar deasupra apelor teritoriale, transmite sursa citată.
La ora 18.07 a fost emis un mesaj RO-alert pentru populația din nordul județului Tulcea.
În mesaj, tulcenii au fost avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian și li s-a transmis să-şi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.
„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată a alertei: 90 de minute”, spune mesajul Ro-Alert.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a precizat că mesajul a avut rolul de a informa persoanele aflate în zona de graniţă cu Ucraina cu privire la riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian.
Alerta extremă a încetat la 18:45, iar în timpul acesteia patru persoane au sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere informaţii suplimentare, potrivit stirileprotv.ro.
Nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene în zonă.
„Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, acțiuni care reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa securității regionale”, transmite sursa citată.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI


