Sunt vizate în special pentru tranzacțiile din 2024 cu plăți ramburs sau prin conturi colectoare.
Persoanele care au vândut bunuri personale la prețuri sub cele de achiziție sau au făcut doar vânzări ocazionale, cum ar fi diverse produse second hand din gospodărie, nu au obligația fiscală de a plăti impozit.
Ce înseamnă notificările ANAF
Totuși, în cazul unor vânzări repetate, în cantități mari sau de produse noi, ANAF poate considera această activitate ca fiind comerț, ceea ce îmnseamnă plata unui impozit de 10% pe profit și obligația de a depune Declarația Unică (formularul D212), precum și obținerea autorizației fiscale corespunzătoare.
Notificările ANAF primite de români nu reprezintă somații sau amenințări. Însă ANAF a început să urmărească mai atent aceste vânzări.
Instituția colaborează nu doar cu platformele online, ci și cu firmele de curierat și bănci pentru a identifica tranzacțiile și valorile încasate, inclusiv prin monitorizarea plăților ramburs și a conturilor bancare colectoare.
Ce faci dacă primești o notificare ANAF
În cazul primirii unei notificări, experta contabilă Ancuța Pașca recomandă să nu te panichezi, să verifici situația vânzărilor efectuate și să trimiem un răspuns clar către ANAF, prin Spațiul Privat Virtual (SPV), în care să explici natura vânzărilor și să oferi dovezi, dacă acestea există (capturi de ecran, AWB-uri).
Ignorarea notificării nu este o soluție deoarece îți poate complica situația fiscală.
Citește pe Antena3.ro
Doi bărbați au rămași agățați pe o stâncă, la sute de metri înălțime, o noapte întreagă. Cum au fost savați, până la urmă
Această intensificare a controalelor survine într-un context în care românii sunt lideri în UE la cumpărături online, iar ANAF încearcă să fiscalizeze și vânzările informale, folosind colaborarea cu platformele de anunțuri, firmele de curierat și băncile pentru colectarea informațiilor, potrivit stiripesurse.ro.