Sebastien Lecornu, numit premier miercuri devine al cincilea premier francez în mai puțin de doi ani, succedându-l pe François Bayrou care a fost demis prin moțiune de cenzură în urma planurilor de reducere a bugetului cu 44 de miliarde de euro.
Lecornu are un început dificil de mandat după ce agenția de rating Fitch a scăzut ratingul de țară la A+, cel mai scăzut nivel din istorie pentru Franța, notează Reuters.
Noul premier a declarat că că va căuta „moduri creative” de a coopera cu opoziția. Acesta a menționat că viitoarea lege bugetară nu ar putea să reflecte poziția sa, subliniind că este deschis la cooperare cu socialiștii, ecologiștii și comuniștii, pentru a adopta un buget.
Premierul a explicat că viitorul buget va trebui să mențină o traiectorie financiară sănătoasă, fără a destabiliza economia sau viața cetățenilor. „Creșterea dobânzilor afectează direct finanțele statului, dar și gospodăriile și afacerile”, a subliniat Lecornu.