„În China, pacienții cu boli cronice, cum ar fi diabetul și obezitatea, încă au nevoi medicale nesatisfăcute. Pentru Novo Nordisk, aceasta reprezintă atât o oportunitate de piață, cât și o responsabilitate”, a declarat, într-un interviu acordat China Media Group, Helge Lund, preşedintele Consiliului de Administraţie al acestei companii farmaceutice din Danemarca.
În ultimii ani, mai mulți giganți din industria biomedicală au investit în piața chineză. În 2024, Novo Nordisk a anunțat o investiție de 4 miliarde de yuani în orașul Tianjin și, în luna iulie a anului 2025, au adăugat 800 de milioane de yuani pentru lansarea laboratorului de testare a calității din Tianjin.
Antreprenorul danez a apreciat obiectivele, planurile şi acţiunile guvernului chinez în lupta împotriva bolilor cronice, cum ar fi lansarea Programului China Sănătoasă 2030. Ca un partener pe termen lung, Novo Nordisk va continua să contribuie în acest domeniu.
„Ne-am înrădăcinat în China de peste 30 de ani și am construit un lanț industrial complet care acoperă cercetarea și dezvoltarea, inovarea, producția și operațiunile comerciale. Compania noastră va continua să realizeze beneficii reciproce și prin inovare și colaborare”, a afirmat Helge Lund.