Din datele analizate și calculele efectuate de Ziare.com, estimările arată că în 2025, numărul total al concedierilor ar putea depăși pragul de 10.000 de persoane. FOTO Colaj Canva Pro/Ziare.com
Potrivit unor date recente, în septembrie 2025 numărul dosarelor de insolvență a crescut aproape de marja de 1.000, în creștere față de luna precedentă, și cu 63% peste nivelul aceleiași perioade a anului trecut. Cu toate că statisticile terne pot induce în eroare dacă nu sunt nuanțate corect și nu sunt evaluate calitativ în loc de strict cantitativ, cifrele recente ridică un semn puternic de alarmă cu privire la capacitatea sistemului privat de a face față presiunii venite dinspre zona legislației fiscale.
Conform datelor disponibile pe platforma de analiză financiară RisCo.ro, doar județul Vrancea a trecut de la un singur dosar de insolvență în septembrie 2024, la șapte dosare în aceeași lună aferentă anului 2025. În termeni relativi, creșterea este de 600%, dar numărul dosarelor este totuși redus, arată sursa citată. Luând în calcul și factorii regionali, presiunea fiscală și greutatea cu care firmele mici mai ales s-au adaptat creșterii impozitelor pe profit și pe cifra de afaceri, de pildă, au contribuit la agravarea situației pentru companiile românești, sugerează specialiștii care s-au ocupat de analiza datelor.
„Când e vorba de insolvențe, abordările statistice, fără să fie analizate în profunzime, sunt periculoase, pentru că, dacă ne referim strict la numărul de insolvențe, acest indicator este irelevant, deoarece include un număr mare de companii care nu au făcut față presiunii fiscale. Microîntreprinderile au fost afectate de schimbările de legislație, însă nu erau companii care produceau ceva în economie, ci vehicule de evitare a plății taxelor.
Dispariția acestora este raportată ca fiind din zona insolvențelor și falimentului, dar nu este vorba decât de o asanare care se petrece la nivelul economiei. E nevoie de o analiză structurală și de o identificare a cauzelor individuale ale falimentelor sau insolvențelor semnificative, adică acele companii cu o istorie care se pierd ori din management deficitar, ori din adversități ale pieței”, a declarat, într-un dialog cu Ziare.com, consultantul fiscal Dan Schwartz.
Potrivit acestuia, până când nu vom avea o analiză calitativă a insolvențelor și ne vom rezuma la statistici cantitative, este riscant să tragem concluzii. „Ca principiu, însă, este foarte posibil ca, în contextul economic național și internațional actual, numărul de insolvențe reale să crească, pentru că mediul de afaceri din România este, în ultimii doi-trei ani, supus unei agresiuni din partea autorităților din toate punctele de vedere, în special din punct de vedere fiscal. Iar această agresiune e posibil să aibă efecte negative în ceea ce privește creșterea economică, cu concretizări în zona insolvențelor”, a mai adăugat Schwartz.
garsoniere de vanzare bucuresti
Ce arată datele brute: creșteri majore ale problemelor înregistrate în mai multe județe ale țării
Situații semnificative statistic s-au regăsit, în schimb, și în județe ca Tulcea, unde numărul dosarelor de insolvență deschise în septembrie 2025 a ajuns la 13, marcând o creștere de 550% în comparație cu aceeași perioadă din anul precedent cu doar 2 insolvențe, dar și în Teleorman (300%), Timiș (236%), Dâmbovița (220%) și Ilfov (217%).
În ceea ce privește Capitala, în luna septembrie s-au înregistrat 179 de dosare de insolvență, o creștere minoră față de anul trecut în aceeași lună, cu doar 3%. „Numărul ridicat de insolvențe, în creștere de la o lună la alta, ne amintește cât de important este ca firmele să fie pregătite și să găsească soluții din timp, înainte să ajungă în situații dificile. Totodată, pune în evidență și nevoia de atenție sporită atunci când alegem parteneri de afaceri. Verificarea riguroasă a situației financiare a firmelor cu care colaborăm este esențială pentru a evita surprize neplăcute, cum ar fi descoperirea unui partener cu datorii mari sau posibilitatea falimentării”, a declarat în comunicatul emis de companie Cătălin Dumitrescu, director general RisCo.
În ceea ce privește domeniile cele mai afectate, studiul relevă faptul că lucrările de instalații electrice pentru construcții și tehnico-sanitare (circa 243%), comerțul cu amănuntul în magazine nespecializate (aprox. 178%), respectiv lucrările de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale (102%) au suferit cel mai mult. Cu toate acestea, creșteri importante în rândul companiilor forțate să pună lacătul pe ușă s-au înregistrat și în cazul restaurantelor, cultivarea plantelor nepermanente, alte transporturi terestre de călători, comerț cu amănuntul al altor bunuri, în magazine specializate sau activități de intermediere în comerțul cu ridicata.
E important să amintim și faptul că, potrivit datelor oficiale din anii trecuți consemnate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, perioada 2024-2025 a înregistrat substanțial mai multe cazuri de insolvență față de perioada 2022-2023, imediat după ce efectele pandemie s-au făcut simțitor în economie. Mai exact, un studiu Coface realizat pe baza datelor ONRC din 2024 și 2023, amintea la vremea respectivă că fuseseră consemnate 6.650 cazuri de insolvență în 2023 și 7.274 în 2024 (cu 9,38% peste datele din 2023).
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent