Informația a fost confirmată de fratele său, Mihail Iaremciuk, care locuiește împreună cu Ivan în Belgia.
„Vania a plecat din Belgia spre Polonia pe 10 octombrie, cu o zi înainte de meciul dintre Ucraina și Azerbaidjan. Călătorea în interes de serviciu, pentru un meci al veteranilor care se organizează de obicei înaintea partidelor echipei naționale. Însă, la aeroportul din Cracovia, Ivan a fost reținut de poliție”, a declarat Mihail Iaremciuk.
„M-a sunat și mi-a spus rapid că a fost arestat, dar eram la un curs de limbă și nu am putut vorbi. Când am încercat să-l sun înapoi, nu am mai reușit să-l contactez. Am apelat la organizatorii meciurilor veteranilor, care au verificat situația și au confirmat că Ivan fusese arestat. Cazul a fost transmis parchetului, la secția a 3-a, urmând să fie judecat de tribunalul din Cracovia”, a adăugat Mihail Iaremciuk.
De atunci, familia nu a mai primit nicio veste de la fostul fotbalist. „Au trecut mai mult de zece zile”, a spus îngrijorat Mihail.
„Sun zilnic, dar nu reușesc să dau de el. Sora mea face același lucru – sunăm împreună, dar fără rezultat. Nu știm de ce a fost arestat Vania. Prieteni din Polonia au contactat poliția, care a spus că ar fi vorba despre șederea lui anterioară în Republica Cehă”, a transmis Mihail Iaremciuk.
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Înainte de a se muta în Belgia, Ivan Iaremciuk a locuit timp de un an și jumătate în Cehia, la Praga.
„Nu știm exact de ce este acuzat, mai ales că Vania a călătorit fără probleme prin Europa, participând la meciuri de veterani. Încercăm acum să găsim un avocat care să se ocupe de cazul lui și să-l putem ajuta”, a încheiat Mihail Iaremciuk.
Ivan Iaremciuk a jucat între 1985 și 1990 la marea echipa a celor de la Dinamo Kiev, perioadă în care a cucerit trei titluri și trei Cupe al URSS. De asemenea a câștigat cu Dinamo Kiev și Cupa Cupelor, în 1986.
Pentru naționala URSS, cu care a participat la Cupele Mondiale din 1986 și din 1990, a jucat de 18 ori, marcând două goluri.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO