Cum vrea Sorin Oprescu să scape de închisoare
Apărarea lui Oprescu invocă „o interpretare a legii printr-o decizie a Curții Constituționale, apărută după ce hotărârea a rămas definitivă”, potrivit g4media.ro. Mai exact, avocații invocă apariția unei legi mai favorabile, susţinând că fapta pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată între timp.
Oprescu susţine că a fost condamnat: pentru încălcarea unui regulament intern al Primăriei, adică prin încălcarea unei forme de legislaţie secundară, nu a unei legi. Or, în urma deciziei Curţii Constituţionale din 2016, preluată ulterior în legea 200/2023 de modificare a Codului penal, abuzul în serviciu este incriminat doar dacă se încalcă o lege, nu regulamente interne.
Acea decizie a CCR i-ar putea schimba soarta, în sensul că ar putea transforma condamnarea într-una mai mică sau chiar ar putea duce la rejudecare. În iunie, Tribunalul Bucureşti i-a respins contestaţia, însă Oprescu a declarat apel.
Sorin Oprescu a fost condamnat în 2022 la 10 ani și 8 luni de închisoare pentru luare de mită
Fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins în flagrant și arestat în noaptea de 6 septembrie 2015, pe când se afla la al doilea mandat de primar general. DNA l-a acuzat de luare de mită, de spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracțional organizat.
Recomandări
„Caracatița” lui Plahotniuc s-a extins și în România. Ce afaceri și ce profituri fac „locotenenții” infractorului moldovean
După 6 ani și jumătate de procese, Oprescu a fost condamnat pe 13 mai 2022, definitiv, la 10 ani și 8 luni de închisoare cu executare, dublu față de pedeapsa primită în primă instanță, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 25.000 de euro de la subalternul său, Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din acte de corupţie.
Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia
Fostul primar, fugit din țară acum trei ani, a fost reținut sâmbătă, 4 octombrie, lângă aeroportul din Salonic.
Pe 4 septembrie, Curtea de Justiție a UE a decis că instanțele UE nu pot refuza executarea unui mandat european de arestare și nici nu pot prelua executarea pedepsei fără acordul statului care a emis mandatul, în cazul de față România. Totuși, rămâne de văzut dacă se va respecta acest lucru și în cât timp. Mai exact, fiecare caz este analizat individual de instanțele din statul în care se află fugarul. Decizia CJUE nu elimină complet posibilitatea ca unii fugari să scape, mai ales în cazurile în care se invocă argumente legate de drepturile fundamentale.
Pentru că nu a fost găsit acasă ca să fie încarcerat, a fost dat în urmărire de Poliție. Patru zile mai târziu, pe 17 mai 2022, Sorin Oprescu a fost prins și arestat în Grecia.
Însă, pe 21 iulie 2022, instanțele din Grecia au respins extrădarea lui Oprescu în România, motivând condiţiile de detenţie precare din țara noastră.
Sorin Oprescu a condus Primăria Generală a Capitalei din 2008 până în 2015, când a fost arestat preventiv.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO