O parte din bijuteriile care nu au fost furate, precum și unele dintre cele mai prețioase piese ale Muzeului Luvru au fost transferate vineri la Banca Franței, potrivit unei surse polițienești, care a confirmat o informație difuzată de RTL.
Operațiunea a fost desfășurată sub escortă motorizată.
Această manevră are loc la cinci zile după spectaculosul jaf din galeria Apollo, comis de un grup de patru infractori cu ajutorul unui camion cu platformă elevatoare.
Colecțiile au fost depozitate în camera blindată principală a Băncii Franței, un seif îngropat la 26 de metri sub pământ, unde se află deja aproape toate rezervele de aur ale Franței, precum și mai multe comori naționale.
Procurorul Laure Beccuau din Paris asigură într-un interviu acordat JDD sâmbătă că „hoții nu vor obține această sumă”, referindu-se la cele 88 de milioane de euro, la cât este evaluată prada jafului de la Lucru. Aceasta precizează totuși că „cu cât trece timpul, cu atât va fi mai dificil să găsim bijuteriile, și mai ales intacte”, salutând în același timp „înaltă specializare a serviciilor de poliție implicate”. Un dispozitiv acum consolidat, cu o sută de anchetatori mobilizați față de cei aproximativ șaizeci inițiali. „Este o muncă titanică”, spune procurorul, menționând că au fost prelevate peste 150 de probe și că se analizează în prezent imaginile de supraveghere video ale muzeului și ale Prefecturii de Poliție.


