O familie dintr-un sat aflat la câțiva kilometri de granița cu Ucraina a trăit un adevărat calvar după ce trupele ucrainene au ocupat regiunea Kursk. În timp ce Rusia a declanșat o campanie sângeroasă pentru a recuceri teritoriul, sute de civili au dispărut, iar localități întregi au fost rase de pe fața pământului.
O familie din Kursk a trăit un coșmar în timpul ofensivei ucrainene FOTO: Profimedia
Antonina și Anatoli Loginov trăiau în satul Guevo, la doar 5 kilometri de Ucraina, când trupele ucrainene au intrat în regiunea rusească Kursk, în august 2024. Cei doi au supraviețuit celor șapte luni de ocupație, dar satul lor a fost complet distrus. Sute de civili ruși sunt încă dați dispăruți, iar autoritățile locale au anunțat că peste 300 de persoane au murit și alte 800 nu au mai fost găsite.
Pentru mulți ruși, a fost prima dată când au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fii invadat și să trăiești sub ocupație. „A fost o rușine uriașă pentru Putin. A fost un dezastru total”, a declarat un fost oficial de la Kremlin pentru Washington Post.
„Nimeni nu are nevoie de război. Războiul înseamnă coșciuge”
Pe 6 august 2024, Vitali Loginov, fiul cuplului, a reușit să-și evacueze familia din Sudja, un oraș aflat la câțiva kilometri distanță, însă părinții săi au rămas în Guevo. „Aveți grijă, vă rog”, le-a spus la telefon, promițându-le că va reveni după ei.
Două zile mai târziu, tancurile ucrainene au intrat în sat. „Păreau fericiți”, și-a amintit Antonina, povestind cum soldații cântau și trăgeau în aer. Când au fost întrebați ce cred despre război, Anatoli a răspuns simplu: „Nimeni nu are nevoie de război. Războiul înseamnă coșciuge”.
Deși familia Loginov a spus că nu a fost agresată direct de trupele ucrainene: „Nu ne-au deranjat. Știau unde locuiesc oameni și nu ne-au creat probleme”, a explicat Antonina, alți localnici au povestit că au văzut soldați prădând case părăsite.
Iadul bombardamentelor
Pe măsură ce iarna se apropia, ofensiva rusă de recucerire a regiunii s-a intensificat. Bombardamentele au distrus casa familiei Loginov, care s-a mutat într-o locuință părăsită. Hrana era tot mai puțină, iar vecina lor, Galina, s-a îmbolnăvit și a murit din lipsă de medicamente.
„Nu mai puteam ieși. Nu vedeam nimic, eram blocați și era praf și mizerie peste tot”, și-a amintit Anatoli despre momentul în care obuzele au prăbușit parțial subsolul în care se adăposteau.
„Suntem trupe de asalt, venim să vă eliberăm”
La începutul lui martie, soldați ruși au intrat din nou în sat. „Suntem trupe de asalt și am venit să vă eliberăm satul”, le-a spus un militar. Antonina l-a îmbrățișat plângând.
La scurt timp, fiul lor, Vitali, a reușit să ajungă până la părinți. „Mama, tata! Am venit să vă iau!”, a strigat el, cu lacrimi în ochi. Cei trei au plecat pe jos din sat, fiind ulterior preluați de un blindat rusesc și duși în Kursk.
„Tot ce aveau oamenii s-a făcut praf”
Familia a fost mutată într-un adăpost pentru persoane strămutate. Autoritățile au promis compensații de aproximativ 940 de dolari pentru cei care și-au pierdut casele și dublu pentru cei care au pierdut rude.
„Tot ce aveau oamenii s-a făcut praf”, a declarat Isa Salim Sultanov, un imam care ajută Comisia de Investigații a Rusiei la recuperarea trupurilor.
Deși satul lor nu mai există, mulți locuitori din Kursk nu dau vina pe autorități. Pentru unii, ocupația ucraineană a întărit chiar încrederea în stat, armată și Putin.
La trei luni după salvare, Anatoli a murit din cauza unui atac de cord. „Inima lui nu a mai rezistat. Toate aceste greutăți l-au afectat profund”, a spus fiul său, Vitali. Antonina trăiește acum singură într-un cămin din Kursk și așteaptă promisa locuință nouă.
