Pictura, descoperită într-o fotografie
Lucrarea, a cărei autenticitate nu poate fi verificată înainte de a fi recuperată, ar fi „Portretul unei doamne”, semnat de italianul Giuseppe Ghislandi (1655-1743), care a aparținut colecționarului olandez Jacques Goudstikker, deposedat de bunurile sale de către naziști.
Pictura a fost identificată de ziarul olandez AD într-o reclamă de vânzare a unei case din Mar del Plata, stațiune aflată la 400 km sud de Buenos Aires.
Fotografia sufrageriei publicată de agenția imobiliară Robles Casas & Campos arată ceea ce pare a fi tabloul dispărut, agățat deasupra unei canapele verzi.
Proprietatea este legată de familia lui Friedrich Kadgien, ofițer SS stabilit în America de Sud după război. Acesta a fost consilier financiar al criminalului de război Hermann Göring, care în timpul regimului nazist acumulase o avere uriașă, în mare parte prin jefuirea bunurilor evreilor.
Lucrarea a dispărut din casa scoasă la vânzare
După publicarea articolului în AD, procurorul federal Carlos Martínez a dispus marți o percheziție în casa scoasă la vânzare, însă pânza nu mai era acolo.
„Tabloul nu se află la adresă, au fost confiscate doar o pușcă și un revolver calibru 32”, a declarat procurorul presei locale. Anunțul a fost retras de pe site-ul agenției imobiliare, care nu a răspuns solicitărilor AFP.
Recomandări
Emmanuel Macron și Donald Tusk au vorbit în română în fața mulțimii din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Ce le-au transmis moldovenilor | VIDEO
Patricia Kadgien, moștenitoarea imobilului, nu a fost pusă oficial sub acuzare, iar avocatul ei, Carlos Murias, a declarat pentru ziarul local La Capital de Mar del Plata că ea și soțul său se pun la dispoziția justiției.
Pictura figurează pe lista internațională a operelor de artă dispărute și este prezentată pe site-ul Agenției pentru Patrimoniu Cultural a Țărilor de Jos, responsabilă cu identificarea, urmărirea și restituirea bunurilor culturale furate de naziști.
Moștenitorii sunt hotărâți să recupereze tabloul
Moștenitorii lui Jacques Goudstikker sunt hotărâți să recupereze tabloul. „Am început să caut operele de artă ale socrului meu, Jacques Goudstikker, la sfârșitul anilor 90 și continui și astăzi această misiune”, a declarat pentru AD nora acestuia, Marei von Saher, în vârstă de 81 de ani.
Mii de naziști au traversat Atlanticul după război și s-au refugiat în Argentina. Printre cele mai cunoscute cazuri se numără Adolf Eichmann, responsabil de implementarea „soluției finale” – planul de exterminare a evreilor – capturat la Buenos Aires în 1960 și judecat și executat în Israel.
Josef Mengele, medic notoriu pentru experimentele pe prizonieri, s-a ascuns inițial în Argentina, apoi a fugit în Paraguay și Brazilia, unde a murit.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO