„Eu am început la 8 ani, de pildă. Ceea ce a fost destul de târziu pentru mine, pentru că a trebuit să recuperez destul de mult. Și la concursuri eram oarecum stresat de faptul că alții începuseră mai devreme”, spune Dan Dediu.
Compozitorul menționează însă că este foarte importantă „și viteza cu care avansezi”. „Știu oameni care au început pianul la 18 ani și la 28 au dat lovitura.”
În opinia lui, nu contează foarte mult că elevii din România fac o singură oră de muzică pe săptămână, ci importantă e calitatea predării.
„Într-o oră poți să deschizi apetitul pentru muzică sau, dimpotrivă, să îi faci să fugă de muzica clasică. Deci depinde foarte mult cum știi să-i atragi pe elevi, depinde de strategiile pedagogice, de felul cum îi înveți să asculte o anumită muzică, să le spui tot felul de povești”, spune Dan Dediu în interviul pentru Europa Liberă.
Anul acesta, Festivalul George Enescu a debutat cu o creație în premieră absolută a lui Dan Dediu: Concert pentru orchestră op. 182 (p.a.a.).
Compozitorul spune că înțelegerea muzicii lui George Enescu ține de autoeducație.
„Enescu nu e același în Rapsodii și în Oedip. Tocmai asta este frumusețea și genialitatea muzicii lui. E ca o carte pe care nu o înțelegem pentru că nu știm anumite cuvinte sau nu avem cunoștință de vocabularul din acea lucrare și, dacă vrei să o înțelegi, pui mâna pe dicționar și citești, vezi ce înseamnă cuvintele respective”, mai spune Dan Dediu.
Dan Dediu este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București. A studiat compoziţia la Bucureşti cu Ştefan Niculescu şi Dan Constantinescu, iar la Viena – cu Francis Burt.
A compus peste 170 de opusuri care acoperă aproape toate genurile muzicale, precum și cinci simfonii şi alte 20 piese pentru orchestră.
În iunie 2022 a fost ales Președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
1. Europa Liberă: Festivalul George Enescu 2025 a fost deschis cu o compoziție de-ale dumneavostră. Directorul artistic al festivalului spunea că își dorește ca muzica clasică să devină ceva normal în România. Unde se situează societatea românescă în materie de muzică clasică?
Dan Dediu: Eu aș spune că stăm mai degrabă mediu spre bine față de alte țări. Știu țări cu puține posibilități de a avea orchestre performante și sunt țări din Uniunea Europeană. Ne gândim că, totuși, în provinciile istorice ale României avem filarmonici, teatre, opere.
Avem opt filarmonici în Transilvania, vreo cinci în Țara Românească, vreo patru în Moldova, plus teatre muzicale cum sunt cee de la Constanța sau Galați. Există și inițiative private, cum se întâmplă la Focșani, la Bistrița, unde nu sunt filarmonici.
La Festivalul Enescu am văzut că, în general, sălile sunt pline. Ateneul e plin. Sala Radio, sâmbătă și duminică, la prânz, la fel. E foarte multă lume și la Sala Palatului. Eu cred că stăm foarte bine și ce mă bucură pe mine cel mai mult este faptul că aceste concerte sunt înregistrate și sunt transmise pentru că astfel, în streaming online, ajung în toată țara și toată lumea.
Dan Dediu, alături de directorul artistic Cristian Măcelaru, la deschiderea Festivalului George Enescu.
2. Europa Liberă: Festivalul Enescu are la această ediție multe activități pentru copii și la Teatrul Odeon, și la MINA (Museum of Immersive New Art). Cum să îi atragem pe copii spre muzică?
Dan Dediu: E un lucru foarte bun că maestrul Cristian Măcelaru s-a gândit să facă această deschidere pentru că, într-adevăr, avem nevoie de un public nou. Întotdeauna trebuie să construim, să ne zbatem să construim un public pentru acest tip de muzică.
Cred că cel mai bine îi atragem pe copii prin povești. Dar și pe adulți tot prin povești îi poți atrage. Sunt muzici care pot fi povestite și atunci opțiunile repertoriale, adică alegerea repertoriului pentru asemenea concerte, trebuie să fie cu multă imaginație făcută.
3. Europa Liberă: De la ce vârstă ar trebui să studieze un copil un instrument muzical astfel încât să-și creeze o cultură muzicală?
Dan Dediu: Nu cred că există vreo regulă. Adică, părinții să sesizeze înclinația naturală a copilului și să lase pur și simplu să se întâmple totul natural. Și, de fapt, totul poate să înceapă ca o joacă și, încet-încet, cine simte această chemare o va internaliza și se va aduce singur mai departe.
Pot să zic că sunt colegi de-ai mei care au început pianul la 4 ani. Eu am început la 8 ani, de pildă. Ceea ce a fost destul de târziu pentru mine, pentru că a trebuit să recuperez destul de mult. Și la concursuri eram oarecum stresat de faptul că alții începuseră mai devreme.
Dar acum depinde foarte mult și de viteza cu care avansezi. Știu oameni care au început pianul la 18 ani și la 28 de ani au dat lovitura. Deci în zece ani au reușit să recupereze.
4. În școlile din România educația muzicală se face obligatoriu până la liceu – o oră. Și sunt situații când e înlocuită cu o oră de limba română sau matematică. Credeți că este suficientă acea oră de muzică?
Dan Dediu: E foarte important cum este predată muzica. Că este o oră, pentru mine, este irelevant. Într-o oră poți să deschizi apetitul pentru muzică sau dimpotrivă, să îi faci să fugă de muzica clasică.
Depinde foarte mult cum știi să-i atragi pe elevi, depinde de strategiile pedagogice, de felul în care îi înveți să asculte o anumită muzică, să le spui tot felul de povești. Pentru că muzica trăiește și prin poveștile adiacente despre viața compozitorilor, despre cum a fost scrisă acea muzică, în ce perioadă, pentru ce instrumente și așa mai departe. E foarte important să ai un bagaj de cunoștințe ca învățător sau ca profesor de muzică, astfel încât fenomenul muzical să fie explicat și iubit.
Profesorii să le explice pe înțelesul lor muzica, pentru că muzica este și o formă de cunoaștere, nu este numai așa ceva ce gândilă urechea în mod plăcut, cum zicea Caragiale.
Deci trebuie să zugrăvească contextul în care a fost creată acea muzică, să le dea cunoștințe despre istorie, despre psihologie, despre trăiri, despre ce dorește să exprime acea muzică. E un complex de factori care trebuie predat, nu numai așa hai să ascultăm o muzică, să vedem dacă ne place sau nu ne place.
5. Europa Liberă: George Enescu este cel mai cunoscut compozitor, dirijor și pedagog de la noi. Dar unii spun că nu le place. Cum ajungi să îți placă Enescu, ce ar trebui să asculți?
Dan Dediu: Bine, acum suntem liberi să nu ne placă diverse lucruri și suntem liberi să alegem alte lucruri.
Asta nu înseamnă că valorile care există își pierd relevanța. Înseamnă că fie nu rezonez cu muzica respectivă, fie nu înțeleg, fie n-am educația potrivită, fie n-am ajuns până la a digera respectiva lucrare.
Muzica este și o formă de cunoaștere, nu este numai așa ceva ce gândilă urechea în mod plăcut, cum zicea Caragiale.
George Enescu este foarte divers.
Rapsodiile române, care sunt niște opusuri geniale scrise la tinerețe, înainte de 20 de ani, sunt pe înțelesul tuturor.
Dar Enescu mai are și Simfonia a 3-a sau Oedip, care nu sunt pe înțelesul tuturor. Trebuie să arzi niște etape, să fi ascultat niște muzică, să te fi interesat despre condițiile creării acelei muzici, să fi citit, să ai lecturi, să îți dai seama că Simfonia a 3-a este de fapt o trilogie dantescă și care provine din Infernul, Purgatoriul și Paradisul lui Dante.
Te raportezi și la viață și la moarte ascultând acea compoziție. Pentru că muzica este viață, Enescu nu e același în Rapsodii și în Oedip. Tocmai asta este frumusețea și genialitatea muzicii lui.
E ca o carte pe care nu o înțelegem pentru că nu știm anumite cuvinte sau nu avem cunoștință de vocabularul din acea lucrare și, dacă vrei să o înțelegi, pui mâna pe dicționar și citești, vezi ce înseamnă cuvintele respective. E o chestiune de autoeducație.
6. Europa Liberă: Sunt compozitori de muzică clasică recomandați pentru studiu, pentru relaxare sau mindfulness?
Dan Dediu: Depinde foarte mult de ceea ce dorim. Există și muzică ambientală, există muzică de ascultat, există muzică de dans. Dar există și muzică de peste o oră, o oră și ceva care este ca o poveste, ca un roman fluviu în care stai cu sufletul la gură să vezi ce se mai întâmplă. Și mai e ceva: această urmărire mentală a fluxului muzicii se face la persoana întâi.
Noi suntem actorii principali ai muzicii, noi, cei care ascultăm. Fiecare dintre noi, când ascultăm o muzică, suntem în centrul ei și atunci ne raportăm la acel flux muzical. Din cauza asta am spus că este și o formă de cunoaștere, pentru că procesele pe care le sesizăm în cadrul unei muzici, să zicem mai complexe, sunt procese ale vieții, numai că ele sunt exprimate în 5 sau 6 minute.
Un cataclism, o explozie, o evoluție lentă de la lumină la întuneric sau de la întuneric la lumină – toate lucrurile astea le trăim, dar muzica le compactează și ne face să înțelegem aceste fenomene într-un mod specific.
Sunt muzici și muzici, muzici mai ușoare, muzici mai grele, muzici mai complexe, muzici mai simple, dar toate au farmecul lor.
7. Europa Liberă: Există și muzică ce poate ajuta oamenii să nu cadă pradă emoțiilor?
Dan Dediu: Muzica este domeniul organizării emoțiilor. Un compozitor pornește de la o expresie pe care vrea să o exprime și cu ajutorul sunetelor distilează aceste emoții și aceste sentimente de care cu toții avem nevoie.
Noi suntem actorii principali ai muzicii, noi cei care ascultăm. Fiecare dintre noi când ascultăm o muzică suntem în centrul ei și atunci ne raportăm la acel flux muzical. Din cauza asta am spus că este și o formă de cunoaștere.
Eu eu zic că orice tip de muzică se raportează la un anumit tip de emoție și, sigur, anumite muzici transformă o emoție în alta, suprapun emoții, rup emoții și le pun cu fața la zid să sesizăm eventuala absurditate a existenței sau dimpotrivă, unele dintre ele ne alină, ne consolează.
Deci cred că această componentă emoțională care există fără doar și poate în toate artele, în muzică este foarte vizibilă, „foarte audibilă” – ca să zic așa, e altceva. Sigur, dacă vorbim doar de muzica care se ascultă. Dar acum, mai nou, muzica este și însoțită de imagine.
Deci imaginea și sunetul sunt o combinație absolut letală – aș putea spune – din punct de vedere artistic. Stimulii sunt atât de mari, încât cred că arta viitorului va fi legată cumva și de această întrepătrundere între limbaje.
8. Europa Liberă: De unde ar trebui să pornești ca profan ca să ajungi să cunoști muzica clasică sau ce ar trebui să faci pentru a avea cât de cât cultură muzicală?
Dan Dediu: Cred că e problemă de voință și de deschidere a înțelegerii. De oriunde se poate începe, de la muzica barocă, de la Vivaldi, de la Mozart, de la Beethoven, de la Schubert. Sau poți să începi de la muzica de operă, de la Verdi, de la Puccini.
Cunosc melomani absolut extaziați și senzaționali ca nivel de cunoștințe muzicologice vizavi de muzica de operă.
Dar ce sfat aș putea să dau eu este că, indiferent ceea de ceea ce ascultați, e foarte bine să citiți măcar câteva lucruri despre compozitorul respectiv, despre piesa respectivă, cum a fost creată, când a fost creată, în ce condiții, pentru a înțelege cumva pe dinăuntru ceea ce are ea de spus.
9. Europa Liberă: Care sunt, în opinia dumneavoastră, primii trei compozitori prin care să ajungi la muzica clasică?
Dan Dediu: Cred că se poate începe cu Mozart, care e pe înțelesul tuturor, apoi se poate continua cu Chopin, cu muzica lui de pian, care este absolut formidabilă. Și venind mai încoace, în secolul XX, muzica lui Maurice Ravel este foarte plăcută și este foarte bine scrisă, foarte bine orchestrată și în același timp se percepe cu mare ușurință.
10. Muzica și fenomenul muzical din România s-au schimbat după ’89. A apărut și fenomenul manelelor. De ce credeți că sunt atât de răspândite?
Dan Dediu: Maneaua este un gen muzical care vine din secolul XVIII. Este un cântec de dragoste de origine turcească. A intrat în repertoriul muzicilor otomane, care au fost aduse în țările române de fanarioți, și a continuat să existe în straturile subiacente ale folclorului țărănesc sau urban.
După aceea au intrat în muzica lăutărească, iar în secolul XX manelele au existat întotdeauna ca muzică de dans, muzică de dans care se cânta foarte mult la nunți, la diferite alte petreceri.
Nu au fost atât de vizibile în comunism, dar după 1990, dat fiind faptul că n-au mai fost ținute sub oboroc de propaganda culturală, ele au ieșit la suprafață. Era și normal. Și sigur că au invadat pentru destul de mult timp anii ’90 – să ne gândim că anii aceia au fost plini de aceste manele. Dar acum maneaua s-a hibridizat cu muzica electronică, au apărut introduceri a la Hollywood.
Dar există muzica tradițională românească, care este foarte diversă, mult mai diversă decât alte muzici tradiționale, și care este dependentă de spațiu, de loc – numai în Transilvania avem zeci de stiluri folclorice diferite.
Și să nu-l uităm pe Enescu și pe toate generațiile care au urmat după el, care au pus bazele unei culturi muzicale foarte serioase în România.
Lucrul ăsta se vede și la nivelul vieții muzicale, dar și la nivelul compozițiilor și a scrierilor despre muzică, care este unul foarte onorabil, dacă nu chiar foarte important. Avem compozitori foarte talentați și interpreți de asemenea foarte talentați.
Festivalul George Enescu se desfășoară până pe 21 septembrie, la București și în marile orașe.
Europa Liberă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
