Plenul comun al Parlamentului dezbate și votează azi cele patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, S.O.S România și POT împotriva Guvernului Ilie Bolojan. Acestea vin după angajarea răspunderii pe cinci proiecte de lege care alcătuiesc pachetul doi de reforme fiscale. Singurul proiect asupra căruia nu a fost depusă moțiune vizează pensiile magistraților.
Opoziției îi lipsesc peste 100 de voturi pentru a trece moțiunile depuse, iar premierul Ilie Bolojan a spus că mizează pe stabilitatea coaliției.
Titlurile moțiunilor
Fiecare dintre cele patru moțiuni contestate de AUR a primit și un titlu:
- Proiectul privind reforma în Sănătate: „Demisia guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar şi pentru România!”
- Proiectul privind reforma companiilor de stat: „Opriţi politizarea companiilor publice. Opriţi batjocorirea proprietăţii statului!”
- Proiectul privind eficientizarea autorităților de reglementare: „Guvernul mimează reforma: ASF, ANRE şi ANCOM continuă să fie instituţii corupte, incompetente şi rău-voitoare, captive clientelei politice şi lipsite de guvernanţă profesionistă”
- Proiectul privind noi taxe și măsuri fiscale: „Opriţi sărăcirea românilor! Tăiaţi de la voi, nu de la ei!”
Potrivit procedurii, fiecare moțiune va fi citită din nou, dezbătută și votată într-o ședință separată de plen comun.
Moțiunile de cenzură depuse de parlamentarii AUR vor fi dezbătute și votate duminică, de la ora 13:00, în Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.
Cum se votează o moțiune de cenzură
Votul pentru o singură moțiune de cenzură durează zeci de minute și respectă o procedură strictă. După dezbateri și discursurile parlamentarilor și ale Guvernului, fiecare dintre cei 465 de aleși este strigat pentru a vota.
Fiecare primește două bile – una albă și una neagră – pe care trebuie să le introducă în urne. Bila albă în urna albă și bila neagră în urna neagră înseamnă vot „pentru”, inversarea lor înseamnă vot „contra”, iar ambele bile în urna neagră înseamnă „abținere”. La final, voturile se numără și se anunță rezultatul.
În cazul celor patru moțiuni depuse de AUR, POT și SOS România, procedura se repetă de patru ori, în ședințe separate, care se închid și se redeschid succesiv, așa cum s-a procedat și la asumarea răspunderii Guvernului, când au avut loc cinci ședințe distincte.
Opoziția nu are suficiente voturi
Pentru ca o moțiune să fie adoptată, este nevoie de 233 de voturi. În prezent, coaliția de guvernare (PSD, PNL, USR, UDMR și minoritățile) are 311 parlamentari, în timp ce opoziția (AUR, S.O.S România și POT) dispune doar de 119. Astfel, opoziției îi lipsesc peste 100 de voturi pentru a reuși să demită Guvernul.
Dacă moțiunile sunt respinse, proiectele se consideră adoptate, iar opoziția mai are la dispoziție calea atacului la Curtea Constituțională.
Proiectul privind pensiile magistraților, contestat de ICCJ
Singurul proiect pentru care nu a fost depusă moțiune de cenzură privește pensiile magistraților. Totuși, Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că va sesiza CCR, invocând încălcarea statului de drept și a articolelor constituționale privind angajarea răspunderii Guvernului.
Instanța supremă consideră că legea „încalcă nu mai puţin de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept”.
Reacția premierului Ilie Bolojan
Premierul a declarat, după depunerea moțiunilor, că ”stabilitatea din coaliţie se va vedea la finalul săptămânii”.
„Dacă vor fi depuse moţiuni de cenzură, se va vedea cum funcţionează această coaliţie în Parlament”, a adăugat el.
Conținutul pachetului doi de măsuri
Guvernul și-a asumat răspunderea pe cinci domenii:
- Pensiile magistraților: creșterea graduală a vârstei de pensionare până la 65 de ani și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu.
- Sănătatea: orientarea pacienților către medicina primară și ambulatoriu, noi reguli pentru managerii de spitale și decontarea serviciilor medicale.
- Companiile de stat: reducerea numărului de membri în consiliile de administrație și a indemnizațiilor, schimbarea ponderii indicatorilor de performanță.
- Fiscalitate și insolvență: eliminarea impozitului pe cifra de afaceri pentru companiile mari, regândirea regulilor de insolvență și monitorizarea cheltuielilor multinaționalelor.
- ASF, ANRE și ANCOM: reducerea organigramelor și a salariilor cu 30%, stabilirea unui plafon pentru bonusuri.
Potrivit articolului 114 din Constituție, Guvernul își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege, însă este demis dacă o moțiune de cenzură depusă în termen de trei zile este adoptată.
Dacă moțiunea nu trece, legea se consideră adoptată.