Dan Petrescu și-a anunțat demisia de la CFR Cluj, după
umilința suferită pe terenul celor de la Hacken, 2-7, în prima manșă a
play-off-ului Conference League. Antrenorul de 57 de ani nu a stat pe gânduri
după meciul din Suedia și a declarat că părăsește echipa.
Dan Petrescu, out de la CFR Cluj. Foto Sportpictures
La scurt timp după decizia luată de Dan Petrescu a
reacționat și Ioan Varga, patronul celor de la CFR Cluj. Acesta a declarat că
îi va accepta fără probleme demisia antrenorului, spunând că apreciază că acesta
și-a asumat responsabilitatea catastofei din Suedia.
”Să-i dea Dumnezeu
sănătate (n.r. lui Dan Petrescu) dacă și-a dat demisia, eu nu am ce să fac. Pot
doar să spun că este bărbat și este un om de caracter care, măcar, și-a asumat
acest eșec, care-i aparține. El a făcut echipa, el
este răspunzător, nu s-a băgat nimeni peste el. Cel puțin, în ceasul al 12-lea
a recunoscut și a făcut pasul în spate. Îi accept demisia fără probleme și ne
vom gândi cine vine în locul lui Dan Petrescu la CFR Cluj”, a spus Ioan Varga,
pentru fanatik.ro.
Ioan varga se declară șocat
Finanțatorul ardelenilor a continuat: „Sunt foarte supărat, nu am văzut meciul. O să mă uit mâine (n.r. azi),
să încerc să văd meciul ca să înțeleg ce s-a întâmplat. În seara asta sunt
foarte supărat și o să încerc să mă calmez, ca să nu pățesc, dracului, ceva,
vreun accident, pentru că sunt pur și simplu șocat.
Nu vreau să iau nicio
decizie în momentul acesta. O să mă uit mâine la partidă, o să vorbesc și cu
oamenii mei de la club și o să încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat la
partida aceasta. Momentan, doar mă calmez”.
Dan Petrescu, finalul celui de-al patrulea mandat
Dan Petrescu și-a încheiat al patrulea mandat la CFR Cluj. El rămâne cel mai de succes antrenor din istoria clubului, cucerind 4 titluri și o Cupă a României pe banca ardelenilor. Tehnicianul a declarat că de astăzi nu se mai prezintă la echipă și că oricum s-ar fi retras după returul cu Hacken, indiferent de rezultat, din cauza problemelor de sănătate.
“Am luat
hotărârea să nu mai continui. Am nevoie de o pauză și băieții au nevoie de ceva
nou. Îmi pare rău că plec așa de la CFR Cluj, pentru că am avut aici ani foarte
buni, dar cu o asemenea rușine nu pot să accept să merg mai departe. E clar că
sunt eu vinovat, n-are nimeni nicio vină, nici jucătorii, nici clubul. Îmi asum
acest rezultat și am nevoie de o pauză mai lungă. Am avut și ceva probleme de
sănătate, vreau să le rezolv. Încă nu am rezolvat tot. Chiar îmi pare rău.
Cineva trebuia să plătească
Chiar dacă ne
calificam, vă spun sincer, această pauză mi-o luam. Dar e clar că a venit mai
repede. Nu m-am simțit bine zilele astea, deloc. Poate de la stres, poate de la
ce am eu, și de aceea am luat o hotărâre care e bună și pentru club și pentru
mine. Îmi pare rău, repet, am avut aici ani minunați și vreau să-mi iau o
pauză. Nu se știe, poate peste un an, doi, trei, cinci, dacă voi mai antrena,
poate o să mă întorc. Nu am luat decizia la cald și nu o să o schimb. Începând
de mâine (n.r. astăzi) nu o să mă mai prezint la antrenamente. Îmi pare rău că s-a întâmplat
așa, dar cineva trebuia să plătească la un asemenea scor”, a spus Dan Petrescu
după cea mai drastică înfrângere din carieră.
Meciurile în care
echipele lui Dan Petrescu au încasat mai mult de 4 goluri
2005 – 2006, Liga 1: FCSB
– Sportul 4-1;
2017 – 2018, Liga 1: ACS
Poli – CFR 4-3;
2020 – 2021, Europa
League, AS Roma – CFR Cluj 5-0
2025 -2026, Conference League: Hacken – CFR Cluj 7-2