Potrivit informațiilor care au apărut pe internet în ultimele zile, mama Mirabelei Grădinaru a cerut să se pensioneze, iar Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui i-a aprobat solicitarea începând cu data de 01 septembrie 2025.
Ajunsă la 64 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în această vară, soacra lui Nicușor Dan a luat decizia de a se retrage din învățământ. Acolo unde și-a petrecut mai bine de 40 de ani din viață!
Jurnaliștii de la Fanatik anunță că Aglaia Liliana Grădinaru a absolvit Liceul Pedagogic în anul 1980 și tot atunci s-a angajat în învățământ, iar pensia pe care o va primi aceasta este cuprinsă între 4.500 și 5.500 de lei.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Sursa citată mai notează că, din păcate pentru femeia care a adus-o pe lume pe Mirabela Grădinaru, soacra lui Nicușor Dan nu beneficiază de prima de pensionare, echivalentă cu două salarii, care se oferea la data încetării de drept a contractului individual de muncă.
Recomandări
Măcelul mut al câinilor din Măgurele, Ilfov: „Poliția Animalelor, Protecția Animalelor te dau așa, de la unul la altul”
Mai mult decât atât, Liliana Aglaia Grădinaru pierde și 10% din bani, deoarece se încadrează în categoria persoanelor care au peste 3.000 de lei pensie și care, din acest motiv, plătesc contribuția la sănătate (CASS).
„Mama Mirabelei s-a născut la Zăpodeni, a fost și învățătoare aici, cred că până acum 8-10 ani. Mirabela a copilărit tot în Zăpodeni. A crescut aici dar a plecat, nu mai rețin, cred că la liceu și apoi la facultate. Familia e respectabilă, mai ales doamna Grădinaru este respectată în comună. Vă dați seama că are foarte multe neamuri acolo. Bunica Mirabelei trăiește, are verișori”, a spus pentru sursa citată Ionel Chitarcu, primarul din Zăpodeni, despre Aglaia Liliana Grădinaru, soacra lui Nicușor Dan.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO